Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

“Sieranevada”, de Cristi Puiu, va rula în cinematografele românești din 9 septembrie

Scenă din film
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Scenă din film
Scenă din film

Filmul “Sieranevada”, de Cristi Puiu, va rula în cinematografele românești din 9 septembrie, informează un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Lungmetrajul “Sieranevada” a fost prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (11—22 mai), în Competiția oficială.

În distribuție se regăsesc actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu.

Acțiunea din “Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian “Charlie Hebdo” și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunită cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

“Sieranevada” va rula joi în avanpremieră națională în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Proiecția este programată de la ora 18,00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, la eveniment urmând să participe regizorul Cristi Puiu, dar și o parte din distribuția și echipa filmului.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălășoiu; Jean Paul Bernard, Filip Mureșan și Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiția Ștefănescu și Ciprian Cimpoi au semnat montajul iar Cristina Barbu — scenografia, Anca Puiu fiind producător.

“Sieranevada” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns