Asculta acest articolReporter din Maramures ratacit in Parlament la Conventia Nationala a PD-L
[slideshow id=6497]
Sa mergi la Congresul partidului de guvernamant, PDL, e ca si cum te-ai scufunda intr-o alta lume. O lume in care gratarul de porc costa 5 lei suta de grame, pieptul de pui 4 lei si o cafea o bei cu 2 lei. Dar pana sa ajungi la bufetul amenajat in incinta Parlamentului e un drum lung si spectaculos.
Bucurestiul e o alta tara. Aici, printre magazine de lux si masini scumpe, toata lumea scuipa. In viata mea nu am vazut un loc cu atata flegma pe metru patrat. Fac ce fac miticii, te opresti in intersectie sa-i intrebi pe unde s-o apuci, ca indicatoare ioc, se uita la numarul masinii, numar de Cluj, iti explica gesticuland cu mainile, ca niste papusi, apoi in loc de salut scuipa. De unde esti? Se uita iarasi la numar. Din Cluj? Sa vi-l f…teti. E un semn de bun venit, dar nu ma descurajez. Continui cautarile. I-am promis presedintelui Mircea Man ca voi fi la ora 11 la Parlament sa scriu despre realegerea istorica a lui Emil Boc in functia de presedinte al PDL. E deja ora 16 si nu am ajuns, dar nimeni nu cred ca mi-a simtit lipsa. Ma invart de o ora jumate in Bucurestiul acesta ciudat si sfarsesc prin a ma intreba daca eu sunt din alta tara sau ei sunt din alta tara. Il mai intreb pe unul cu costum Armani, care sta sa se urce in Mercedes. Tipul e chior. Are un ochi alb si tot clipeste din el de parca ar vrea sa imi faca semne. Vorbeste moldoveneste, de mi se intoarce stomacul pe dos. Chiorul e din Iasi, observ intr-un tarziu placuta de inmatriculare a Mertanului. “Pi sientru, o tineti drept pi sientru si nu va uitati indarat. Acolo-i Parlamentul”. Al naibii chior. De jumatate de ora merg drept “pi sientru” si am ajuns in Cartierul Chinezesc. Nici nu am stiut ca exista asa ceva prin Bucuresti. A aparut peste noapte si o strada sparta s-a umplut ca la un semn de mici Jackie Chan si Bruce Lee. Intr-un final, vazand ca indicatorul de benzina scade vertiginos, apelez la singurul politist care, intre doua linii de tramvai, era ca in meditatie transcendentala. Omul are doua cosuri mari in frunte, ca niste farfurii, si doarme in ismene. Cand ii spun insa ca vreau sa ajung la congresul PDL se trezeste brusc. Da, sa traiti! Imi zice. Sunteti departe, sa traiti! Nu va descurcati de aici daca nu stiti Bucurestiul, sa traiti! Dar rezolvam, sa traiti! Va promit eu ca ajungeti cat ar zice albina baz. Sa traiti! Nu reusesc sa imi imaginez cum naiba face albina baz ca si apare o masina de politie. Omul ma saluta cu mana la chipiu regulamentar si se indeparteaza cativa metri. Apoi revine vesel ca un as de trefla. Am rezolvat, sa traiti! Va conduc colegii mei. Ajungeti in 15-20 minute, sa traiti! Abia apuc sa-i multumesc si vreau sa-i intind mana, insa omul ia brusc pozitia de drepti, palma deschisa la 45 de grade la tampla< Nu ne-am facut decat datoria, sa traiti! Va invit in Ardeal sa dau o palinca, incerc eu sa inchei discutia prietenos, dar raspunsul ma lasa perplex. Nu bem in timpul serviciului, sa traiti! Ne luam totusi la revedere. Ma incadrez in spatele masinii de politie, las geamul jos. Nu apuc sa mai zic nimic, caci politistul tine sa imi repete< in 15-20 de minute ajungeti la congres. Sa traiti! Si vizionare placuta! Raman mut si sunt pe punctul sa explodez de ras. In 20 de minute am traversat Bucurestiul si m-am simtit la guvernare. Ca un prim ministru. Toti fraierii trageau pe dreapta si imi faceau loc la vederea girofarurilor. De la un timp am inceput sa ma simt cu adevarat smecher si bipaiam si eu cu farurile si claxonam. Ce ti si cu puterea asta! Nu iti trebuie decat 10 minute sa te obisnuiesti! In nicio jumatate de ora i-am dat pe toti din calea mea si iata-ma cu Porchele meu decapotabil in curtea Parlamentului. Nu apuc sa parchez, ca un tembel pe care scrie de sus pana jos Antena 3 isi baga camera de filmat in masina mea. A doua zi, seara, mi-am regasit vehiculul sub titlul “Cat costa masinile imbogatitilor din PDL”.
****
In Parlament e super. Parca e campionatul national de femei frumoase. De cum intri ti se taie respiratia. In stanga, un babalac, sef de filiala probabil, vorbeste doct, iar o bunaciune sub 25 de ani ii soarbe fiecare virgula. Femeia are o rochie transparenta alba si chiloti negri cu snur in fund.Wau, mama! E beton, imi zic si imi continui drumul impiedicat. Cand intorc capul, incercand sa identific delegatia din Maramures, ma izbeste ca un curent rece o pereche de silicoane. Proaspete, nou noute. Pot sa jur. O duduie la vreo 30 de ani, dupa care gafaie vreo 4 spalaciti. Are rochie galbena si chiloti negri. Tot cu snur. Ma gandesc ca s-or fi impartit la intrare. Ca-s toti la fel. Mai fac doi pasi si dau de alta. Asta vorbeste tare si pot sa jur ca e din Botosani. Are un strat de ruj gros de doua degete si unghii false incovoiate ca de vultur. Dar fesele bombate fac toti banii. Ca precis cineva investeste puternic. Culmea ca nu ma insel. Apare si investitorul. O pupa pe madama pe gat si, dupa ce o prinde protector de sale, se lanseaza intr-un discurs despre platformele politice. Toata lumea il asculta cu ochii scufundati in fundul doamnei. Si ei i se vad chilotii. Dar nu sunt negri, sunt albi, cu dantela. Imi spun ca daca lucrurile continua in ritmul asta nu mai ajung pana la etajul I, locul de desfasurare a Conventiei Nationale. Aici e plin de ziaristi. Ziaristul bucurestean este una dintre cele mai civilizate specii existente pe planeta. El poate fi identificat usor din multime, dupa rotocoalele de fum pe care le scoate, pentru ca fumeaza ca un sarpe. De altfel, in holul Parlamentului nu sunt scrumiere, asa ca fiecare scrumeaza si apoi stinge tigara direct pe marmura. In jurul fiecarui jurnalist, cu exceptia celor de la televiziune, care sunt in direct, se afla cate o balta de chistoace. Pentru ca ele trebuie stinse, dupa ce sunt strivite de marmura sunt umezite cu putina cafea. Asa, ca sa se evite orice pericol de incendiu. Identific usor pe pedelistii care o iau in fiecare seara in freza la Realitatea TV si la Antena 3. Talmagean@Company. Ei fac nota distinctiva. Umbla tantos, de parca ar avea un morcov in fund. N-am vazut idioti mai mari. Sa fie mandri ca sunt executati in fata natiunii in fiecare seara. Culmea este ca se bucura de un mare respect in randul colegilor. Dupa ce ii privesti cu atentie mai mult timp, iti dai seama ca in Romania ierarhiile se stabilesc in functie de aparitiile la televiziune. Nu conteaza daca esti prost sau destept, daca esti bun sau rau, important este sa apari pe sticla si toata lumea te respecta. De partea cealalta a baricadei, in stanga si in dreapta salii, Realitatea si Antena 3 au emisiuni. Analistii politici cu care ne-am obisnuit seara de seara, intre doua remarci docte, live, ies 3 metri la o tigara si sunt imediat inconjurati de o armata de gasculite, care viseaza sa ajunga celebre. Fetele de la Realitatea fac cu schimbul talk-show-uri. In pauza, fumeaza si vorbesc tot timpul la telefon. N-am vazut una de Doamne ajuta. Toate sunt genul trei oase si un zambet, asa, juma’ de buletin, cum se mai zice la noi in Ardeal. De la buric in sus sunt impecabile, camasa, sacou. In jos, insa, e alta lume. Dezastru. Blugi jerpeliti si adidasi. Da’ ce conteaza, doar partea de sus se vede la televizor. La Antena 3, cea mai frumoasa e de departe Oana Stancu. Nu cred sa aiba mai mult de 1,50 m, dar are un corp ca o sticla de lampa. Cand iese de la masa de talk-show simti ca iti inghiti limba. Si ea are o rochie transparenta. Crem. I se vad chilotii. Are niste fese beton. Din punctul asta de vedere e cea mai tare. Mult, mult peste Elena Udrea. Cat despre Roberta Anastase… dezamagire. La televizor mai arata cum mai arata, dar in realitate… nota 5 cu ingaduinta. Raluca Turcan, o alta dezamagire. Lunga si slaba, ca o prajina, cocotata pe niste toace de 30 de centimetri, iti da senzatia ca nu se mai termina. Are haine super scumpe, dar e ascutita ca lupta de clasa. Un fel de moartea pasiunii cu reducere de 15%, ca salariul.
Intr-un tarziu, in sfarsit, dau cu ochii de-ai nostri, delegatia PDL Maramures. Acestia, intre atatia moldoveni si mitici, sunt ca o gura de oxigen. In sala, super disciplinati, Mircea Man seamana cu generalul Basta. Nimeni nu misca in front. Cred ca le spune de vreo 100 de ori cu cine si cum sa voteze. Asupra unora are dubii. Asa ca cere dovezi suplimentare. In consecinta, oamenii trebuie sa-si pozeze cu telefonul buletinul de vot, ca sa nu fie discutii. Maramuresenii voteaza primii. Emil s-a bazat pe ei din prima. Nu se inregistreaza devieri de la linia stabilita in Baia Mare, generalul Basta ii mai verifica inca o data pe toti, apoi da semnalul< “Haideti cu totii la masa, ca eu unul crap de foame”. Urcam la etajul VI al Casei Poporului, in biroul senatorului Barlea. E sef de nu stiu ce comisie si are o multime de oameni in subordine. Cand in sfarsit ajunge baiatul cu cheia si se deschide biroul, incepe show-ul. Maramuresenii incep sa scoata din plase mancare adusa de acasa. Cateva etaje mai jos se mananca in draci gratare, friptane si alte delicatese. In biroul senatorului Barlea se deschid cateva pungi si incepe ospatul. Cateva rude de salam, un borcan cu mustar, castraveti, ceapa verde, slanina si putina branza. Doua sticle cu vin si una cu palinca galbena. Ma frec la ochi. Nu-mi vine sa cred. Mircea Man curata si taie ceapa. Mirosul se prelinge pervers pe sub usa si cucereste coridorul. Dar ai nostri is cei mai faini. Unul dintre primari zice< “Domnu’ presedinte, camera mea era dubla, da’ am dormit singur. De ce? Nu merit si eu un suflet langa mine?”, “Da’ cheama-ti unul”, zice Mircea Man, muscand cu pofta din ceapa. “Nu-mi chem, domnu presedinte, ca io is ghinionist de felul meu. Am vazut niste butoane in camera, da’ mi-o fost frica sa apas, ca la ce noroc am, precis in loc de suflet aparea un negru. Asa ca n-am apasat butonul”. Toata lumea rade. La Realitatea se anunta Exitpolul< Boc – 56, Blaga – 44. Nu-i bine, se aude un altul. Ar trebui sa fie mai apropiati ca sa nu plece Blaga din partid. Nu pleaca, ba, nimeni din partid! Zice Mircea Man si incepe sa stranga masa. Domn’ presedinte, dati o gura de tuica, ca o sa merem jos si o sa mirosim a ceapa si ne-or simti toti. “Lasa, ba, sa ne simta, ca asta e mancarea noastra din Maramures”.
Delegatia PDL se intoarce apoi in sala si votul dureaza pana dupa miezul noptii. A doua zi, la fel. Plec, izbindu-ma din nou de silicoane, rochii transparente, parfumuri tari si chiloti cu snur in fund. Si nu ma pot abtine sa zic< “Prost ai fost Kake ca ai plecat din PDL, Dobocane fa-ti urgent adeziune”.
Fii primul care comentează