Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Garda de Mediu, instituţia cu cei mai prost plătiţi funcţionari publici

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Angajati ai Gărzii de Mediu Satu Mare
Angajati ai Gărzii de Mediu Satu Mare

Sindicatul Naţional al Garzii de Mediu (SNGM) avertizează că prin nepunerea in aplicare a Ordinului ministrului mediului, apelor si padurilor 1006/29.06.2021 prin care se elimina inechitatile salariale din cadrul GNM, sunt afectate grav nu numai interesele angajaţilor instituţiei, dar şi activitatea acestora de inspecţie şi control.

Într-un material remis la redacţie, SNGM subliniază că “deşi avem o răspundere uriaşă în ceea ce priveşte protejarea mediului, Garda Nationala de Mediu a rămas instituţia cu cei mai prost plătiţi funcţionari publici, în condiţiile în care are responsabilitatea de a acţiona non-stop împotriva poluării aerului, apei, solului, subsolului, împotriva importurilor ilegale de deşeuri ;i substante chimice, a mirosului, zgomotului, a celor care distrug pădurile, biodiversitatea, ariile protejate etc. Este inadmisibil ca în anul 2021 să existe comisari de mediu care primesc un salariu de 2660 lei pe lună, cu mult sub salariul mediu pe economie.

În situaţia în care România se confruntă cu numeroase ameninţări faţă de mediu şi sănătatea publică, Garda Naţională de Mediu joacă rolul cel mai important în depistarea contravenţiilor şi a infracţiunilor în domeniul criminalităţii de mediu. Astfel, în perioada ianuarie-septembrie 2021 au fost realizate 26.528 controale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 80.351.211 lei. În aceeaşi perioadă au fost emise 285 de dispozitii de sistare a activităţii, 43 de propuneri de suspendare a autorizaţiilor de mediu, au fost f[cute 104 sesizări penale şi au fost confiscate un număr de 112 mijloace auto, toate acestea cu un efectiv de 450 de comisari, la nivelul întregii ţări.

În aceste condiţii, GNM este şi o instituţie puternic subdimensionată, în ţara noastră raportul fiind un singur comisar de mediu la 40.000 de locuitori. Subliniem faptul că, pentru Uniunea Europeană, mediul reprezintă o prioritate, context în care, ultima evaluare a GENVAL a confirmat situaţia dificilă a Gărzii Naţionale de Mediu din România”.

Având în vedere această situaţie, SNGM va acţiona pe toate căile legale pentru a apăra interesele angajaţilor şi pentru satisfacerea condiţiilor minimale, fără de care activitatea GNM nu se poate desfăşura în condiţii normale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

  1. Harnicii angajați a Gărzii de mediu, n-au curajul să arete realizările proprii din Satu Mare, arată realizările întregi țări, și prin acest fapt încercați ducerea în eroare , cine a avut de-afacere cu GNM , din Satu Mare, poate constata o activitate O, cu o arogantă josnică nu rezolvați nimic, ultimul caz, dețin adresele, poluarea, cu porci, iepuri, fermă de porumbei din str. Păulești/Amațului, nu ne aparține. biolog. M… acelaș biolog semnează si josnica simulare de la SC.FARUL.SRL.

Lasă un răspuns