Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
În cadrul acţiunilor organizate ieri de poliţiştii rutieri în scopul prevenirii accidentelor soldate cu rănirea unor persoane, a fost depistat în trafic un conducător auto ce a urcat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În cadrul acţiunilor organizate miercuri de poliţiştii rutieri în scopul prevenirii accidentelor soldate cu rănirea unor persoane, a fost depistat în trafic un conducător auto ce a urcat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice.

Este cazul unui bărbat de 44 de ani, din Satu Mare, identificat în persoana lui Ioan B., care a fost oprit de echipajele Biroului Rutier din Carei, pe Strada Tireamului din localitate. Şoferul avea o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, în consecinţă fiind condus şi la spital pentru recoltare de probe biologice şi stabilire a îmbibaţiei alcoolice din sânge.

În cauză poliţiştii au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o alcoolemie peste limita legală.

A mai fost depistat de poliţişti în trafic şi un alt şofer care consumase alcool înainte de a urca la volan, dar în acest caz etilotetsul a indicat o valoare a concentraţiei alcoolice situate sub limita de la care fapta este prevăzută ca infracţiune. În consecinţă, sancţiunea aplicată în acest caz de poliţişti a fost reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării.

De altfel, au mai fost suspendate alte două permise de conducere pentru încălcarea regulilor de acordare a priorităţii altor vehicule, în urma acestor abateri, autoturismele conduse de şoferii imprudenţi intrând în coliziune cu cele care circulau pe drumul prioritar, rezultând pagube materiale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns