Spre ce se îndreaptă Crin Antonescu?

Asculta acest articol

De ce a pierdut Mircea Geoană? Cum de a câștigat Traian Băsescu? Spre ce se îndreaptă Crin Antonescu? Sunt trei întrebări la care se pot da răspunsuri mai simple sau mai complexe, în funcție de evoluția viitoare a partidelor ieșite dintr-o grea și epuizantă campanie electorală.
Mircea Geoană a pierdut pentru că a fost un candidat slab, nepregătit pentru a ocupa cea mai înaltă demnitate în stat. Emil Constantinescu spunea în 1996 că timp de patru ani, adică din campania anului 1992, s-a comportat ca și cum ar fi fost președintele țării. Geoană nu a înțeles nici măcar cu trei zile înainte de data alegerilor că nu se cădea să-i facă o vizită unui personaj controversat ca și Sorin Ovidiu Vântu. Este doar un exemplu. Modelul prezidențial de “cetățean onest” se pare că nu este pe placul alegătorilor simpli. Ar mai fi de discutat despre retorica sa, despre discursurile dezlânate, greu de urmărit din cauza vitezei de vorbire, dar și a unei ciudate mânuiri a cuvântului, a topicii limbii române ușor ilogică. Mircea Geoană nu are capacitatea de a rosti fraze memorabile. Dacă el ar fi spus “iarna nu-i ca vara” nu s-ar fi reținut în mentalul colectiv.
Cum se zice, vai de cei învinși. De fiecare dată candidatul perdant este luat la rost de colegii de partid. Adrian Năstase a fost mazilit după pierderea alegerilor din 2004. De ce ar avea altă soartă Mircea Geoană? Mai trebuie făcută precizarea că toții candidații care nu sunt locomotive pentru partid ajung mai devreme sau mai târziu la un adevărat linșaj intern.
Ce se întâmplă cu Crin Antonescu? După ce a avut ideea foarte bună cu Iohannis prim-ministru, preluarea din mers a proiectului în nume propriu este ușor caraghioasă. Liderul liberal nu pricepe ce se întâmplă și mai ales ce se va întâmpla în PSD. El continuă să creadă că alianța cu PSD este în vigoare. Dar PSD este deja alt partid, autoritatea lui Mircea Geoană este pusă în discuție în propriul partid. Crin Antonescu a ajuns să-i fie mai fidel lui Geoană decât îi sunt președintelui PSD propriii subordonați. De fapt, ce dorește Crin Antonescu? Să devină liderul opoziției. Acesta pare să fie țelul său. Așa se explică de ce este atât de prezent în mass-media vizuală. Îi place să se audă vorbind, deși nu are de spus lucruri esențiale, altele decât cele din timpul campaniei. Spectacolul la scenă deschisă de la Cotroceni este un exemplu de retorică extrem de atractivă, dar cu un înalt grad de inutilitate.
După alegeri nu se poate continua discursul electoral. După pierderea unor alegeri trebuie să dispară, să intre într-un con de umbră toți vectorii de imagine, toți purtătorii de mesaje. Și PSD, și PNL se lasă încă reprezentați de aceleași figuri din timpul campaniei. Este asta încă o dovadă că echipele de campanie ale liberalilor și social-democraților au fost mediocre, neprofesioniste.
Ce spun Crin Antonescu și Mircea Geoană? Iată mesajul lor postelectoral: am pierdut alegerile, hai să facem noi guvernul! Corect este: am pierdut alegerile, intrăm în opoziție. În acest fel s-ar constitui o opoziție foarte puternică, dar echipa Geoană este mitraliată din toate părțile.
Dacă Antonescu insistă în abordarea sa pro-Geoană, foarte curând instabilitatea din PSD se va transfera înspre PNL. Menținerea alianței PNL-PSD nu se justifică decât într-un singur caz, al alegerilor anticipate. Pentru atingerea acestui scop este nevoie ca și UDMR să dorească același lucru. Dacă nu se vor organiza anticipate, Crin Antonescu riscă să fie doar o apariție meteorică pe cerul întunecat al politicii. A apărut ca personalitate distinctă în ziua când l-a învins pe Călin Popescu Tăriceanu. Puterea sa nu este consolidată la vârful PNL pentru că a angajat partidul într-o direcție și a pierdut. Din această poziție cu greu poți pretinde drept premiu funcția de prim-ministru.
Unul dintre păcatele capitale ale politicienilor români este că merg până în pânzele albe într-o direcție, chiar dacă se dovedește greșită. Întrebarea este dacă și Traian Băsescu se înscrie în această categorie. Ca președinte în al doilea mandat trebuie să se schimbe, să încerce mai mult decât până acum să fie echidistant, echilibrat și mai puțin certăreț. PDL și-a înmuiat tonul, este mai puțin radical, pare să fi adoptat o poziție mai conciliantă. Cam așa procedează cei care obțin o victorie pe jumătate.
Politicienii par să nu conștientizeze că s-a terminat campania electorală. “Vectorii de imagine” liberali și social-democrați își continuă discursul în aceiași termeni, în același ton, cu aceleași argumente anti-Băsescu. Sigur, limbajul de opoziție este mai accesibil, nu presupune decât o singură direcție, de atac. Radicalismul unor politicieni, în special liberali, nu se mai justifică pentru că nu există nicio miză reală. Intrarea în opoziție a unui partid este în beneficiul de imagine al unui grup foarte restrâns. Dacă merge în această direcție, Crin Antonescu își ridică în cap o mare parte din partid. Poate și o uriașă masă a populației, care nu-și dorește decât un singur lucru: un guvern stabil.