Spre o nouă etapă a guvernării

Asculta acest articol

Premierul Emil Boc, însoțit de ministrul Radu Berceanu, a făcut o vizită neașteptată în județele din nord-vestul țării. După șase luni de tatonare, se pare că șeful guvernului adoptă un nou stil de conducere. Vizitele directe îi pot oferi o nouă perspectivă asupra problemelor reale cu care se confruntă fiecare județ în parte. Primul-ministru, ca și ministrul Transporturilor, știu foarte bine că fiecare comunitate are probleme specifice. Fiecare unitate administrativă are priorități care nu corespund nici măcar cu cele din județele vecine.
În ciuda aparențelor, România nu este o țară unitară. Unele județe vor drumuri, altele vor să se repare căile ferate, o parte din județe insistă să investească în agricultură, altele în infrastructură. Într-un cuvânt, România este o țară greu de administrat. Primul-ministru este în fond șeful administrației. Dar tot el este personajul cel mai supus unei presiuni politice. Încă nu se distinge foarte clar între latura pur administrativă a funcției și cea politică. Este de la sine înțeles că adversarii politici, cu bună intenție, amestecă planurile.
La rândul ei, mass-media nu pare interesată să facă distincția necesară. Prin urmare nu sunt scoase în evidență absolut deloc lucrurile pozitive, insistându-se până la limita grotescului pe negativ. La nivel central presa scrisă nu are formatul necesar pentru a prezenta, să zicem, inaugurarea unui pod. De aici senzația continuă de lucru făcut prost. Un negativism mai rar întâlnit domină piața de informații din România. Acum câteva zile Emil Boc observa că atitudinea negativă a presei și opiniei publice contribuie la accentuarea crizei. Este un lucru rău, dar cum se poate repara? Soluția poate fi găsită în trecut. În timpul crizei din anii ‘30 între administrația prezidențială și presă s-a semnat un pact. Poate că a contribuit la ieșirea SUA din criză.
Tensiunea maximă din societatea românească nu poate fi contestată de nimeni. Fiecare în parte, politician, jurnalist, simplu cetățean, își aduce contribuția. Toată lumea înjură pe toată lumea. PSD este aliat la guvernare cu PDL, dar întreg partidul în frunte cu Mircea Geoană atacă din greu atât guvernul, cât și pe președintele Băsescu. Social-democrații aruncă petarde și înspre PNL.
La rândul său, PDL se apără atacând în toate direcțiile. Războiul tuturor împotriva tuturor este o realitate. Și nu se poate pune totul pe seama campaniei pentru alegerile prezidențiale. Multe disensiuni se fac simțite din cauza înțelegerii greșite despre competiția politică.
Să admitem ca PNL, ca partid de opoziție, să aibă o strategie. Se înțelege că după victoria comisiei Ridzi liberalii vor să repete figura și cu Elena Udrea. Dar este inadmisibil ca PSD să se alăture demersului PNL. Asta se cheamă că social-democrații se află cu un picior în opoziție.
Deci șeful guvernului trebuie să joace diverse roluri. Pe de o parte are obligația de a gestiona țara, pe de altă parte se vede obligat să țină bine în mână un scut și să pareze securea războiului ridicată deopotrivă de aliați și adversari.
Adevărul este că liderii PDL nu trebuie să iasă la atac. Traian Băsescu poate ține piept adversarilor de unul singur.  În aceste condiții miniștrii democrat-liberali în frunte cu premierul Emil Boc și-ar putea permite să se ocupe în exclusivitate de probleme economice și sociale. Niciun alt partid nu-și poate permite un astfel de lux. Prin urmare putem afirma că premierul Emil Boc are posibilitatea să treacă spre o altă etapă a guvernării, făcând un pas spre pragmatismul necesar ieșirii din criză.