Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Stagiu de Karate organizat de CS Karate DO Carei

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu participarea unor sportivi dela 5 cluburi din nord vestul României

CS Karate Do B.F.K.S. din Carei, a organizat zilele trecute un stagiu de pregătire în karate la care au particiat câteva zeci de sportivi de la mai multe clubuluri.

Stagiul s-a desfășurat în incinta Ștrandului Termal din  Carei, iar în fața sportivilor s-au aflat doi maeștri reputați ai artelor marțiale. Astfel, stagiul a fost condus de Shihan Aurel Pătru (7 Dan), maestru emerit al sportului, preşedintele Federației Mondiale de Karate SKDUN (Shotokan Karate Do of United Nations), vicepreşedinte al Federaţiei Române de Arte Marţiale, preşedintele departamentului SKDUN din România şi Sensei Kecskés Ferenc (Ungaria/5 Dan) maestru emerit şi arbitru internaţional. Acest stagiu a făcut parte integrantă din programul de pregătire al Sportului pentru Toţi cât şi pentru performanță dând şansa tuturor de a aprofunda tehnicile de karate sub îndrumarea directă a celor doi maeştrii. Au participat sportivi de la 5 cluburi sportive din vestul ţării: Clubul de Karate Jimbolia – antrenor Doru Burdan, CS Phoenix Săcueni – Guba Iosif, Fudokan Timişoara – Zoltan Nagy, Nippon M Timişoara – Mircea Dragu, respectiv Karate Do B.F.K.S. – Dărăban Gheorghe. În altă ordine de idei, sportivii de performanţă de la CS Karate Do s-au pregătit și pentru calificările din luna septembrie, de la Bucureşti, în vederea participării la Campionatul Mondial de Karate Shotokan care va avea loc în octombrie în Italia la Milano. Lotul careian care se va deplasa la calificările din Bucureşti este format din: Bartincki Yvette, Lupuţ Timea, Tămaș  Ecaterina, Fazekas Orsolya, Maurer Kristina, Bács Máté, Bartincki Attila, Fülöp Máté, Abriham Amalia, Knecht Vivien, Mateş Șerban, Cavaşi Kevin, Deac Alex, Medvei Edvin.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns