Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Statul începe să recupereze prejudiciul din dosarul Trofeul Calităţii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Judecătorii Curţii Supreme au stabilit în dosarul Trofeul Calităţii că Adrian Năstase şi ceilalţi inculpaţi au fost obligaţi de instanţă să plătească 1,45 milioane euro despăgubiri către Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Potrivit avocaţilor şi executorilor judecătoreşti consultaţi de gândul, aceşti bani urmeză să fie recuperaţi de la Năstase şi de la co-inculpaţii din dosar prin vânzarea proprietăţilor sau direct din conturile acestora.

Procedura nu prevede clar că primul de la care se recuperează banii este Adrian Năstase. Procurorii DNA şi ulterior judecătorii au stabilit în dosar că cei 1,45 milioane euro reprezintă taxele colectate în cadrul simpozionului Trofeul Calităţii care nu au mai ajuns în conturile ISC.

În sentinţa din 20 iunie, prin care Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoarea cu executare, se menţionează că dispoziţiile sentinţei din prima instanţă sunt menţinute. Astfel, cei cinci judecători au decis să menţină decizia prin care Adrian Năstase, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian şi Gasparovici Diana sunt obligaţi să plătească prejudiciul de aproximativ 1,45 milioane euro.

Prima instanţă a dispus ca Adrian Năstase, ceilalţi co-inculpaţi şi companiile S.C. A ROND S.R.L (societate a soţilor Popovici), SC EUROGRAFICA SRL (societatea lui Vasile Cristian Mihai) să plătească despăgubiri civile totalizând 6.481.383 lei (1.451.435 euro la cursul de luni, 25 iunie – n.red). Judecătorii au arătat ca această sumă reprezintă prejudiciul cauzat Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Judecătorii au mai dispus şi confiscarea de la Adrian Năstase a sumei de 38.217 lei şi 118.650 dolari. Magistraţii au mai decis şi menţinerea sechestrului pe patru imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian şi Gasparovici Diana. Dispoziţiile legate de recuperarea prejudiciului au fost luate de completul primei instanţe format din judecătorii Ionuţ Matei, Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru. În acestă fază, judecătorii Ionuţ Matei şi Ioana Bogdan au fost pentru condamnarea lui Năstase şi recuperarea prejudiciului în timp ce Cristina Rotaru a făcut opinie separată pentru achitarea inculpatului şi înlăturarea prejudiciului. În recurs, completul a dispus condamnarea şi recuperarea prejudiciului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns