Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ştrandul Tăşnad, alegerea perfectă în perioada de caniculă

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luarea unei decizii în ceea ce priveşte petrecerea concediului de odihnă individual, cu sau/alături de membrii de familie sau de apropiaţi, este deosebit de dificilă în condiţiile necesităţii respectării condiţiilor impuse de legislaţie, în dorinţa de a diminua posibilităţile de transmitere a noului virus Covid-19, care îşi face simţită prezenţa în întreaga lume.

Sunt foarte puţine zonele de pe glob, în care acest virus ucigaş să nu îşi fi făcut simţită prezenţa, sau să reprezinte un spaţiu în deplină siguranţă faţă de această maladie mondială.

În aceste condiţii ale pandemiei în România cu privire la noul virus, ale restricţiilor impuse românilor în general, dar mai ales unora cu domicilii în aproximativ 17 judeţene din ţara noastră, cu privire la plecarea în străinătate, este greu a lua o decizie. Ca urmare a acestor condiţii minimale impuse de legislaţia specifică perioadei pe care o traversăm, în condiţiile în care şi la nivel de judeţ, în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor confirmate cu noul virus Covid-19, sătmărenii trebuie să-şi aleagă cu multă chibzuinţă destinaţia potrivită pentru a petrece în condiţii de siguranţă, inclusiv sanitară, cele câteva zile de concediu.

Aşa cum am scris şi cu alte ocazii după începutul lunii iunie, printre destinaţiile recomandate ca urmare a măsurilor de securitate sanitară impuse, de departe se numără staţiunea balneară Tăşnad.

După cum ne-a spus cu diverse ocazii primarul de Tăşnad – Grieb Csaba, apa termală, dar mai ales calităţile sale terapeutice confirmate de o serie de analize de laborator, pot reprezenta argumenente suficiente pentru a opta la o cură balneară de tratament în această staţiune. Exemplele privind calităţile tămăduitoare în ceea ce priveşte afecţiunile reumatismale, dar şi în alte afecţiuni, nu necesită a fi enumerate.

Pentru a răspunde unui număr în creştere de beneficiari ai efectelor curative ale apelor termale de la Tăşnad, aleşii locali au demarat în timp util diligenţele menite a asigura confortul necesar celor care practică turismul balnear. Se cuvine subliniat faptul că faţă de anul precedent, în anul 2020, “producţia” de apă geotermală a crescut considerabil, de la 0,7 litri pe secundă, la aproape 13 litri pe secundă. Nici nu merită a face comparaţii. Socoteala rămâne pe seama celor interesaţi de statistici. Schimbarea în bine este mai mult decât evidentă.

Aşa cum am scris şi cu alte ocazii, administratoriii acestei zone de tratament balnear şi de agrement, în principal Primăria şi Consiliul Local Tăşnad, au avut în vedere şi necesitatea asigurării de condiţii acceptabile inclusiv pentru tineri, pentru cei care resimt necesitate de mişcare, de recreere, nu de tratament. Bazinul cu apă rece poate reprezenta pentru această categorie de turişti un punct de atracţie. Tot ca puncte de atracţie pot reprezenta pentru vizitatorii zonei de agrement şi turism posibilităţile de a beneficia de aparatele de fitness existente, dar şi gazonul artificial existent pe anumite terenuri de sport. Cele de mai sus constituie argumente suficiente pentru a alege petrecerea sfârşitului de săptămână în condiţii depline de siguranţă, menite a limita transmiterea noului Covid-19.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns