Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SUA anunţă că vor sustine Seulul într-un conflict cu Coreea de Nord

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel a reafirmat “angajamentul neclintit al Statelor Unite de apărare a Coreei de Sud” în faţa ameninţărilor nord-coreene, într-o convorbire telefonică cu omologul său sud-coreean, miercuri, a anunţat Pentagonul.

Hagel promite o susţinere “neclintită” Seulului în faţa ameninţărilor Phenianului

În cursul convorbirii sale cu Kim Kwan-jin, Hagel a promis “angajamentul neclintit al Statelor Unite faţă de alianţa cu Republica Coreei, mai ales în această perioadă de tensiuni puternice în Peninsula Coreeană”, a declarat George Little, un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat într-un comunicat.

Cei doi au evocat semnarea săptămâna trecută a unui nou pact militar între cei doi aliaţi. Acest acord prevede un răspuns comun inclusiv în cazul unei provocări minore din partea Coreei de Nord, ca de exemplu o incursiune “limitată” a trupelor nord-coreene către Coreea de Sud, relateaza Mediafax.
Acordurile anterioare prevedeau o intervenţie americană în caz de conflict. Noul pact, semnat vineri, garantează susţinerea Statelor Unite faţă de orice măsură de retorsiune a Seulului şi permite Coreei de Sud să solicite forţe militare americane suplimentare în cazul în care consideră necesar acest lucru.

Aproximativ 28.500 de militari americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud pentru a face faţă, în caz de nevoie, Coreei de Nord, care şi-a multiplicat în ultimele zile ameninţările cu acţiuni militare împotriva vecinului de la sud.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns