Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Tabără de religie şi pictură pe sticlă la Culciu Mare

Sigla Informatia Zilei
În perioada 20-22 august la Culciu Mare a avut loc cea de-a cincea ediţie a Taberei de religie şi pictură pe sticlă. Timp de trei zile, un număr de 30 de elevi de gimnaziu ai şcolilor Culciu Mare, Pomi şi Rus ( jud. Maramureş) au desfăşurat diferite activităţi artistice, religioase şi recreative. Coordonatoarele cercului de pictură din cadrul taberei au fost prof. Monica Toth-Codreanu şi Orsolya Fulop, tabăra fiind găzduită de Şcoala Gimnazială Culciu Mare.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În perioada 20-22 august la Culciu Mare a avut loc cea de-a cincea ediţie a Taberei de religie şi pictură pe sticlă. Timp de trei zile, un număr de 30 de elevi de gimnaziu ai şcolilor Culciu Mare, Pomi şi Rus ( jud. Maramureş) au desfăşurat diferite activităţi artistice, religioase şi recreative. Coordonatoarele cercului de pictură din cadrul taberei au fost prof. Monica Toth-Codreanu şi Orsolya Fulop, tabăra fiind găzduită de Şcoala Gimnazială Culciu Mare.

Pe lângă programul religios, elevii au realizat câte o pictură pe sticlă, după care au vizitat Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Măriuş, Muzeul de Istorie din Satu Mare, câteva obiective reprezentative pentru oraşul nostru, au mai făcut şi o plimbare cu lebedele din Grădina Romei iar în final pentru icoanele frumos pictate aceştia au fost recompensaţi cu o excursie la :trandul din Carei.

Pe durata celor trei zile activităţile au decurs conform programului, totul încadrându-se într-o atmosferă cu adevărat plăcută în urma căreia s-au legat până şi prietenii.

Această tabără face parte din Proiectul de parteneriat interjudeţean “Lăsaţi copiii să vină la Mine” încheiat între şcolile Rus-Culciu Mare-Pomi.

Elevii şcolii din Rus au venit însoţiţi de prof. Nadia Ghiţ, prof. Lidia Tarţa şi preotul Vasile Tarţa iar cei din Pomi de prof. Ramona Răchiţan şi Ioan Pop.

Organizatoarele taberei din Culciu Mare au fost ajutate de către director Ionela Pop şi prof. Alin Pop. Elevii din Culciu Mare i-au găzduit pe colegii lor din Rus, masa principală fiind servită la punctul de lucru al Primăriei din Cărăşeu.

Tabăra a fost o adevărată reuşită, o experienţă benefică pentru fiecare participant. În final atât elevii cât şi profesorii au fost răsplătiţi cu câte o binemeritată diplomă.

Organizarea acestei tabere a fost posibilă datorită suportului financiar şi material asigurat de: Ionela Pop – director :coala Culciu Mare, Consiliul Parohial Culciu Mare reprezentat prin pr. Călin Palfi, consilier local Marius Biro, Alexandru Domokoş – primar, Meda Por şi Stela Blaga – părinţi, Magdolna Creţ, Orsolya Fulop, Monica Toth-Codreanu, Anca Prunilă, Alin Pop – profesor în Culciu Mare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns