Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Tanarul din Fanate, care s-a electrocutat la o priza, da semne de revenire

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

[slideshow id=7282]

Tanarul care s-a electrocutat in timp ce incerca sa schimbe o priza in locuinta lui a dat semne bune, spun medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” din Baia Mare. Chiar si asa starea lui este critica, deoarece barbatul a stat in stop cardiac mai bine de zece minute, timp in care creierul lui nu a fost oxigenat.

Tragedia s-a produs duminica, atunci cand tanarul de numai 29 de ani a vrut sa schimbe o priza fara sa opreasca siguranta de la tabloul electric. In cateva clipe curentul i-a strapuns mana dreapta si a iesit prin talpa piciorului, lasandu-l pe acesta fara suflare. Familia a cerut interventia medicilor, care l-au gasit pe acesta intins pe podea, in stop cardiac. Minute in sir doctorii l-au resuscitat, reusind intr-un final sa-l readuca la viata. Barbatul a fost dus de urgenta la spital, unde a fost internat pe sectia de Terapie Intensiva.

Luni, specialistii neurochirurgi dar si chirurgii plasticieni i-au facut acestuia o evaluare pentru a vedea daca se poate recupera. “A dat semne bune, insa starea lui este in continuare critica, deoarece creierul nu a mai fost hranit cu oxigen minimum 10 minute si exista posibilitatea ca acesta sa ramana cu sechele majore. Neurochirurgul il va evalua, iar chirurgul plastician va stabili care este natura arsusilor. Curentul a intrat prin mana si a iesit prin talpa”, a declarat dr. Radu Dragos, directorul medical de la Spitalul Judetean de Urgenta “Dr. Constantin Opris” din Baia Mare. Barbatul este din localitatea Fanate, comuna Cernesti. Politia a demarat o ancheta pentru a stabili circumstantele in care s-a produs accidentul.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns