Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Tăriceanu anunţă că a plecat în concediu fără coloană oficială

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat joi că se află împreună cu familia într-o călătorie prin ţară, precizând că se cazează la pensiuni şi călătoreşte fără coloană şi program oficial.

 

“Ca în fiecare vară, călătoresc prin ţară pentru a cunoaşte mai bine locurile şi oamenii. De fiecare dată mă cazez la pensiuni, pentru că acolo am ocazia să vorbesc cu turiştii, să văd ce îi frământă. Nu merg nici în coloană oficială şi nici cu un program oficial, ci împreună cu familia, pentru a mă relaxa. Zilele acestea voi fi în Alba, Hunedoara, iar apoi Bucovina”, a scris joi Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

 

El a precizat că în localităţile pe unde pe va trece va discuta direct cu oamenii, notează Agerpres.

 

“Mă bucur că postarea mea precedentă cu privire la evoluţia României şi progresele pe care le face ţara noastră a generat o reacţie din partea utilizatorilor de Facebook. Am citit cu atenţie toate comentariile, pozitive sau negative, din partea românilor care mi-au semnalat problemele pe care le întâmpina în anumite zone din ţară. Îmi va fi imposibil să trec prin toate localităţile, dar pe unde voi trece voi discuta direct cu dumneavoastră, însă vă asigur că toţi colegii mei din ALDE vor afla despre lucrurile pe care mi le-aţi semnalat şi vor veni cu propuneri pentru ca ele sa fie soluţionate. Vreau ca România să fie un loc în care fiecare dintre cetăţeni să se simtă bine, să aibă un trai decent, iar pentru ca acest lucru să se întâmple e necesară implicarea noastră, a tuturor”, a adăugat Tăriceanu.

 

Tăriceanu, a infirmat joi informaţiile vehiculate în spaţiul public potrivit cărora nu ar fi stat la coadă pentru a vizita Muzeul Mineritului din Roşia Montană, precizând că a nu a intrat în muzeu înaintea altcuiva, ci odată cu grupul din care făcea parte.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns