Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, aminteşte că se împlinesc 74 de ani de când Winston Churchill a pierdut alegerile după ce îşi condusese ţara la victorie, dar a continuat lupta şi la următorul scrutin a revenit la cârma ţării.
“Winston Churchill, cel mai mare britanic care a trăit vreodată, cum îl consideră ai lui, omul care şi-a dus ţara la victorie, ca premier, în Al Doilea Război Mondial, a pierdut stupefiant primele alegeri organizate după înfrângerea lui Hitler, deşi, personal, avea 83% încredere în sondaje. I-a rămas satisfacţia că cel puţin pleca în opoziţie după ce învinsese duşmanul nazist”, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
Călin Popescu Tăriceanu menţionează că marele bărbat de stat nu a dezarmat, a continuat lupta şi, în 1951, a revenit la cârma ţării. “Prima lecţie ar fi: nu mereu cei care iau voturile le şi merită. A doua, niciodată să nu te consideri învins.”
Fii primul care comentează