Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a admis miercuri, răspunzând unei întrebări, că majoritatea parlamentară pare în acest moment una “fragilă”, însă a spus că lucrurile vor funcţiona “diferit” în realitate.
“Da, în momentul acesta da, sigur. Dar o să vedeţi şi o să vă convingeţi că în realitate lucrurile vor funcţiona diferit şi vom avea permanent o majoritate cu care vom putea să ne îndeplinim obligaţiile de susţinere a guvernului. Mă refer la parlament”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, citat de Mediafax.
Întrebat dacă consideră că este un minus acest lucru în consultările ce vor avea loc la Cotroceni, Tăriceanu a spus că “preşedintele a spus că doreşte să vadă dacă există majoritatea şi s-a văzut astăzi că majoritatea există”.
Tăriceanu a mai precizat că la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, PSD şi ALDE vor merge împreună şi cu o singură propunere de premier.
Fii primul care comentează