Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Tăriceanu sare în apărarea lui Dragnea

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu spune că prin decizia justiției în cazul Dragnea “asistăm la o răsturnare a normalității”.

 
Într-o emisiune la Antena 3, Tăriceanu a declarat că, din punctul său de vedere, președintele PSD, Liviu Dragnea, nu este vinovat, iar astfel de lucruri, precum mobilizarea electoratului pentru a vota, fac și partidele din țările democratice.

“Nu văd unde este vina lui Liviu Dragnea pentru că în toate țările democratice partidele își asumă acest rol de a comunica cu cetățenii și în final de a-i mobiliza și a-i aduce la vot. Acest lucru se întâmplă în Europa democratică și în toată lumea liberală, inclusiv în Statele Unite.

La noi, acest lucru capătă o conotație penală și nu văd de ce. Liviu Dragnea nu este condamnat pentru fraudă electorală, nu s-au produs fraude la referendum decât dacă considerăm că 7,4 milioane de oameni care au votat împotriva lui Băsescu au votat ca rezultat al mobilizării făcute de USL și de fapt ei aveau o altă opțiune. Cred că în momentul acesta oamenii care au fost la referendum și au votat pentru demiterea lui Băsescu sunt pe bună dreptate revoltați de această decizie a justiției, care interferează în actul politic.

Aici a fost vorba de exprimarea unei opțiuni politice și dacă acest lucru este condamnabil ar fi trebuit mai degrabă să fie anchetată boicotarea, care a fost o acțiune evidentă și contrară legii, de împiedicare a exercitării votului liber și democratic. Cred că asistăm la o răsturnare a normalității prin această decizie”, a explicat, duminică seara, Călin Popescu-Tăriceanu.

În opinia sa, decizia de vineri a justiției nu ar trebui să afecteze nici PSD, nici pe Liviu Dragnea, nici relația dintre PSD și ALDE, relatează Agerpres.
“Decizia nu ar trebui să-l afecteze pe Liviu Dragnea și nici PSD. Cred că ar trebui să arătăm o anumită determinare în a pune lucrurile în ordinea firească.

Selecția candidaților văd că nu mai este făcută de cetățeni, este făcută de procurori care stau și îi arestează pe unii, îi anchetează pe alții în plină campanie și sigur că acest lucru induce și o anumită reacție din partea electoratului și a candidaților. (…) Sunt oameni care nu mai vor să candideze, nu mai vor să își asume responsabilități pentru a nu se trezi anchetați de nu știu care procurori, de nu știu care instituții. Lucruri de acestea nu se petrec în lumea democratică”, a mai afirmat Tăriceanu.

Copreședintele ALDE a spus, de asemenea, că l-a deranjat atitudinea președintelui Klaus Iohannis care i-ar fi cerut demisia liderului PSD și consideră că șeful statului ar fi trebuit să se abțină.

“M-a surprins declarația președintelui care privește acest lucru ca pe o normalitate. M-a deranjat mai mult și atitudinea președintelui care am înțeles, dacă știrea este autentică, că l-ar fi sunat pe Liviu Dragnea și i-ar fi cerut demisia. Cred că președintele a făcut o greșeală prin prisma faptului că el însuși este în momentul de față condamnat și văd că numeroase voci, nu atât politice, cât din societatea civilă, i-au cerut o anumită atitudine”, a arătat Tăriceanu.

El a mai afirmat că atitudinea PNL este de “un populism deșănțat” și a spus ca PNL a abandonat liberalismul.

“Ceea ce pe mine mă afectează este atitudinea PNL o atitudine de un populism deșănțat care văd că nu scapă niciun prilej pentru a aplauda zgomotul de cătușe, pentru a aplauda excesele care se petrec la adresa drepturilor și libertăților cetățenilor. PNL se descalifică pe zi ce trece. PNL a abandonat liberalismul în momentul în care a trecut la PPE”, a mai declarat Tăriceanu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns