Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Taxele aferente pentru angajări în străinătate

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Având în vedere că tot mai mulţi sătmăreni se gândesc să părăsească România, prezentăm câteva lucruri pe care ar trebui să le cunoască referitor la care sunt taxele legale.

Astfel vor putea evita unele ţepe, “oferite” de unele firme care intermediază angajarea în străinătate. Persoanele care vor să meargă în străinătate trebuie să se ferească de taxele percepute ilegal.

Conform unui consultan Tjobs.ro, singura taxă legală care se poate percepe aplicanţilor este, conform Legii 156/2000, taxa de mediere. Însă şi aceasta se poate percepe doar atâta timp cât agenţia nu percepe aceeaşi taxă şi de la angajatorul străin.

Există şi alte taxe sau costuri suplimentare care pot fi percepute aplicantului selectat pentru angajare. De exemplu, mai pot exista costuri suplimentare cu taxele pentru traducerile documentelor, pentru rezervările biletelor de transport sau pentru rezervarea cazării. Atenţie, însă, aplicanţii trebuie să verifice dacă ele sunt specificate undeva în contract. Altfel, dacă nu sunt trecute în contractul încheiat între aplicant şi agenţie, ele nu sunt legale.

Agenţia lucrează legal?

În primul rând trebuie să ştiţi că agenţia nu are voie să vă perceapă taxă pentru o simplă înscriere în baza de date. Apoi, trebuie să ştiţi că nu există alte comisioane, nu se pot face reţineri din salariu şi nu se pot percepe garanţii de la solicitanţi. De asemenea, agenţiile pot fi verificate de instituţiile Statului, iar dacă au semnat un contract de mediere cu un aplicant, la control au obligaţia să prezinte şi un contract încheiat cu angajatorul din străinătate. De asemenea, trebuie să aibă în original sau în copie mai multe acte ale aplicantului: act de identitate, paşaport, carnetul de muncă, certificatul de cazier judiciar, certificatul de sănătate etc. Aşadar, dacă semnaţi un contract de mediere cu o agenţie, înainte de plecarea efectivă la muncă, ar trebui ca dumneavoastră să fi predat deja aceste documente la agenţie.

Acelaşi consultant Tjobs. recomandă persoanelor care vor să părăsească ţara să fie atente şi la această muncă birocratică, pentru că ea poate garanta succesul accesării unor locuri de muncă în străinătate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns