Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Teatrul Ţăndărică pleacă în turneu în China, cu “Alice în Ţara Minunilor”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Teatrul de Animaţie Ţăndărică va pleca în turneu în Guangzhou, China, unde va ţine zece reprezentaţii în limba chineză ale spectacolului “Alice în Ţara Minunilor”, regizat de Alice Barb.

Turneul are loc în perioada 15-25 septembrie şi face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 “Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”, informează un comunicat al instituţiei de spectacole remis MEDIAFAX.

Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul îşi propune să promoveze şi să consolideze înţelegerea reciprocă a valorilor şi tradiţiilor prin schimburi culturale şi să stabilească un dialog pe termen lung despre politicile privind aspecte de interes comun, se spune în comunicat.

“Toţi au istorie, noi avem şi viziune. Avem viziunea să găsim pieţe pentru produsul nostru cultural, pieţe interesante şi interesate care ştiu să aprecieze şi să valorifice animaţia românească”, a declarat Călin Mocanu, managerul Teatrului Ţăndărică şi preşedinte ASSITEJ România, desemnat anul trecut, în cadrul Târgului Internaţional de Artă de la Guangzhou, cel mai bun manager-agent cultural prezent la eveniment.
Premiera spectacolului “Alice în Ţara Minunilor” în limba chineză a avut loc în 17 iulie, la sediul Teatrului Ţăndărică, din Piaţa Lahovari din Capitală.

Versiunea în limba chineză a fost asigurată de Simona Micloş, cunoscut traducător, iar dublarea vocilor personajelor a fost asigurată de tineri absolvenţi ai facultăţilor de filologie, conservator, arte plastice şi comerţ: Xue Bin, Wu Xiaoyu, Shi Yuhan, Ma Yuanyuan, Fang Shuang, Yang Zheng, Fang Sen, Jia Zhiha.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns