Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Teodor Atanasiu, printre numele vehiculate pentru portofoliul de la Transporturi

Teodor Atanasiu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării
Teodor Atanasiu, fost ministru al Apărării

Potrivit unor surse  din cadrul PNL, după retragerea lui Ovidiu Silaghi, pe lista de propuneri pentru ocuparea fotoliului de ministru al Transporturilor au  început să sosească propuneri pentru o nouă nominalizare. Interimatul lui Victor Ponta la Ministerul Transporturilor expiră luni 26 august, iar acest interimar nu mai poate fi prelungit, potrivit Constituţiei.

Printre liberali au început să apară posibili candidaţi pentru portofoliul de la Transporturi. Pesurse.ro scrie că ar fi vorba despre  senatorul Teodor Atanasiu (fost ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu şi apoi şef al AVAS), preşedintele PNL Alba, deputatul Cristian Buican preşedinte al PNL Vâlcea dar şi senatorul Marius Nicoară, preşedintele PNL Cluj.

În discuţie au mai apărut şi numele Cristian Ghibu, actual secretar de stat în MTI şi al europarlamentarului Norica Nicolai.

Vicepreşedintele executiv al PNL, Daniel Chiţoiu, a anunţat luni seara în cadrul unei conferinţe de presă că BPN al PNL urmează să fie convocat în curând pentru a îi propune premierului o nouă persoană în locul lui Ovidiu Silaghi care s-a retras.

În PNL încep consultările pentru o altă nominalizare la Transporturi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat luni seara, prin intermediul unui comunicat de presă, că va avea consultări cu liderii partidului pentru o nominalizare la Ministerul Transporturilor, după ce Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura.

“În aceste zile, voi avea consultări cu liderii PNL pe acest subiect, urmând ca, în cel mai scurt timp posibil, să decidem în forul statutar nominalizarea pe care o vom transmite primului ministru Victor Ponta pentru portofoliul Ministerului Transporturilor”, declară Crin Antonescu, într-un comunicat de presă remis Agerpres.

Crin Antonescu califică drept o “coincidenţă suspectă” solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor.

“Partidul Naţional Liberal constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreşedinte al partidului, a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care preşedintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunţe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor. Apreciem această coincidenţă ca fiind cel puţin suspectă, cu atât mai mult cu cât preşedintele a insistat ca interimatul la Ministerul Transporturilor să fie asigurat timp 45 zile, perioada maximă admisă de lege”, declară Crin Antonescu.

Preşedintele PNL arată că Ovidiu Silaghi a precizat, cu privire la referatul DNA, că nu a influenţat şi nici nu a intervenit în niciun fel în împiedicarea rezilierii contractului Arad-Nădlac deţinut de firmele lui Nelu Iordache.

De asemenea, Ovidiu Silaghi a afirmat că nu a cerut şi nu a primit niciodată foloase necuvenite în niciun scop şi nici nu a intervenit în executarea plăţilor din contractul menţionat sau din oricare altul.

Liderul PNL precizează că, pentru a nu prelungi situaţia de interimat de la Ministerul Transporturilor şi pentru a nu aduce prejudicii de imagine PNL şi Guvernului României, Ovidiu Silaghi a făcut un gest de onoare şi a decis să-şi retragă candidatura.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns