Competiția s-a desfășurat sâmbătă și duminică la Debrecen
Sâmbătă și duminică, la Debrecen s-a desfășurat prima etapă a Memorialului Fulop Mihaly, la floretă copii. Printre cei participanți s-au numărat și sportivi de la CS Satu Mare, care s-au aflat la primul concurs important din acest an. În prima zi, la under 13, Edwin Pop s-a clasat pe 3 dintr-un total de 34 de copii, iar la fete, Rebeca Aldea a terminat pe 3, în timp ce Andreea Potor pe 5.
În ziua a doua s-a intrat pe planșe la categoria de vârstă under 14. Aici, Edwin Pop s-a clasat pe 6 și Andreea Potor pe 18. Antrenorii acestor copii sunt Eva Lengel, Attila File, Arnold Izsaki, Simona Surducan și Dan Șuta.
Sâmbătă și duminică, la Satu Mare se desfășoară Cupa Satu Mare, o competiție internațională de floretă, ajunsă la ediția a patra, iar de trei ani face parte ca și etapă în cadrul Circuitul European de Cadeți. Tocmai de aceea, cu mai multe zile înaintea startului s-au înscris deja 94 de sportivi din 14 țări. În prima zi se va desfășura proba feminină individuală, urmând ca duminică să vedem la treabă băieții, dar și fetele, la proba pe echipe.
Cum sala de scrimă este renovată, sportivii vor beneficia de condiții și mai bune pentru a oferi spectacol celor prezenți.
Fii primul care comentează