Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Trecători prin Dorolţ, aruncă gunoaiele aiurea prin satele aparţinătoare

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Cu ani în urmă, scriam despre un obicei al unor trecătorilor prin municipiul Carei, de a elibera câini aduşi din satele învecinate. A venit apoi vremea de a scrie despre unii sătmăreni şi maramureşeni neidentificaţi, care aruncau gunoaie pe raza comunei Valea Vinului, fapt semnalat inclusiv de autorităţi.

Iată că obiceiurile discutabile, ca să nu le spunem condamnabile, nu se uită. Ele continuă să-şi facă simţite efectele. Zilele trecute, un locuitor al comunei Dorolţ, care a dorit să rămână anonim, ne-a semnalat un aspect demn de luat în seamă. Persoană/persoane neidentificate, au confundat comuna cu o groapă neuatorizată de deşeuri. Au fost găsiţi în mai multe locuri din comună, saci cu diverse deşeuri. Este lesne de intuit că nu au fost identificate persoanele care au recurs la un asemenea mod de a scăpa de gunoaie.

Cititorul  ziarului nostru este convins că asemenea deprinderi vor putea fi eliminate numai şi numai cu implicarea societăţii civile. Cetăţeni din comună, dar şi cei care tranzitează comuna în drum spre vamă sau înapoi, spre Satu Mare, sunt rugaţi să anunţe autorităţile din Dorolţ, dacă observă asemenea demersuri. Să reţină semnalmente care pot conduce cu exactitate la identificarea persoanelor care nesocotesc munca semenilor lor.

Sancţiunile consistente vor contribui cu siguranţă la “lecuirea” celor certaţi cu normele de convieţuire.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns