Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

ȘCOALA EUROPEANĂ

Trofeu obținut de două colegii băimărene

Trofeu obținut de două colegii băimărene
Vești bune pentru două colegii din Baia Mare. Acestea au obținut un trofeu european, la evaluarea națională.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aflată la a 19-a ediție, competiția națională „Școală Europeană” a stabilit câștigătorii în urma evaluării dosarelor de candidatură depuse de unitățile de învățământ înscrise.

La ediţia din acest an s-au înscris 134 de unităţi de învăţământ preuniversitar din 38 de județe și din municipiul București. Dintre acestea, primele 104 primesc certificatul și trofeul „Școală Europeană”.

Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Tehnic „George Barițiu”, ambele din Baia Mare, se află pe lista unităților de învățământ câștigătoare, reconfirmându-și titlul – se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Inspectoratului Școlar Județean.

Certificatul „Școală Europeană” este valabil trei ani, după care școala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. Astfel, pentru menținerea titlului, pe lângă un management coerent și performant, școlile trebuie să dezvolte noi proiecte de parteneriat școlar cu unități similare din Europa.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns