Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

UDMR se bucură de amânarea regionalizării

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, salută o eventuală amânare a regionalizării cu cel puţin un an, anunţată de vicepremierul Liviu Dragnea, arătând că, în momentul de faţă, Guvernul “nici măcar nu are o concepţie” în această privinţă.

Laszlo Borbely a salutat joi, într-o conferinţă de presă, o eventuală amânare a regionalizării, anunţată de vicepremierul Liviu Dragnea, care a spus că, din cauza disputelor pe Legea referendumului – de care depinde modificarea Constituţiei -, regionalizarea trebuie să mai aştepte un an cel puţin, exclamând “Slavă Domnului!”.

Borbely a adăugat că Uniunea s-a opus proiectului actual al regionalizării, subliniind că, de fapt, Guvernul “nici măcar nu are o concepţie” faţă de acest subiect.

“Slavă Domnului! Slavă Domnului! Nu suntem de acord cu regionalizarea, aşa cum… De fapt, nici nu e o concepţie a Guvernului. De ce să nu aşteptăm, dacă Guvernul nici măcar nu are o concepţie?”, a declarat Borbely, citat de Mediafax.

Vicepremierul Liviu Dragnea a admis, joi, că abordarea USL faţă de regionalizare este diferită în acest moment faţă de cea de la începutul anului, el arătând că în noua viziune a USL anul 2014 va fi folosit pentru a crea un cadru instituţional al regionalizării în limitele aflate în vigoare în prezent.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns