Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Un început de aură de martir

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

In urmă cu ceva vreme un lider democrat spunea într-un cadru mai intim că o țară nu se poate conduce cu procurorii. Se referea, evident, la Traian Băsescu. Era unul dintre apropiații lui Traian Băsescu și este și azi un membru marcant al PD-L.
Într-adevăr, de fiecare dată când se produce câte o arestare spectaculoasă apare întrebarea dacă nu cumva ne aflăm în fața unei comenzi politice. Lucru greu de demonstrat în mandatul președintelui Băsescu, dar foarte plauzibil în perioada guvernului PSD. Adrian Năstase a fost primul premier care și-a rezolvat problemele din partid cu ajutorul unei instituții speciale. Cel care mișca în front era dat pe mâna procurorilor. PNA, apoi DNA a devenit în timp un instrument politic. Nimeni nu a putut demonstra acest lucru, dar așa rezultă din declarații.

Primarul general Traian Băsescu, personaj principal în dosarul “Flota”, a înfierat metodele la care recurgea puterea. A venit rândul lui Adrian Năstase să fie târât prin tribunale. A recurs la același gen de acuze la adresa instituțiilor care deveniseră instrumente politice în mâinile lui Traian Băsescu. Cei doi politicieni și-au inversat în ultimii 10 ani rolurile, fiind rând pe rând victimă și călău.
Jocul se repetă în diverse locuri din țară, cu actori mai mici. Ceea ce nu înseamnă că luptele nu sunt la fel de dramatice. În fiecare județ, uneori în fiecare oraș sau comună, se confruntă două-trei grupuri. Metodele nu sunt dintre cele mai corecte. În administrația publică este de la sine înțeles că scopul scuză mijloacele. Îl arestezi pe primarul de Craiova? Ai scăpat de un corupt, dar alți doi-trei-zece se înghesuie să-i ia locul. Problema de ordin moral e dacă omul a fost aruncat în închisoare nevinovat. Perceptele morale nu se aplică în cazul persoanelor publice, a politicienilor în special. Cui îi pasă dacă un primar arestat este vinovat sau nu? Mass media adoră astfel de știri. Poporul simte că se face dreptate.
Iată însă că în ultima vreme poporul nu mai este atât de însetat de sânge. Craiovenii au sărit în ajutorul primarului Solomon, primarul de Slatina a fost făcut cetățean de onoare după ce a fost aruncat după gratii.
Condamnat la doi ani și jumătate de închisoare, cu executare, primarul ales la alegerile din 1993, apoi la cele din 1996, 2000, 2004, reales din primul tur la localele din 2008, Cristian Anghel este ce-l de-al treilea primar arestat în actualul sezon. În opinia cetățenilor care l-au ales de cinci ori  la rând, Cristian Anghel era omul providențial pentru Baia Mare. Faima că este un bun gsopodar a trecut demult graținele Maramureșului. Orașele învecinate îi învidiau pe băimăreni. Adversarii politici nu s-au împăcat niciodată cu gândul că îi snopea la fiecare rând de alegeri. Ca liberal s-a bătut cu PSD, pe vrema când partidul era supranumit partid-stat. A învins PDL ori de câte ori s-au aflat pe baricade diferite. A fost cel mai de succes om politic al locului. Se vorbea pe la colțuri că ar fi corupt. Nu s-a dovedit niciodată, cu excepția unui singur caz, cel în urma căruia a fost condamnat la doi ani și jumătate de pușcărie. Dosarul în sine, cumpărarea unui bloc pentru locuințe sociale, îi dă o aură de martir. 50 de familii au un cămin datorită acțiunii primarului pedepsită de lege.
Scopul, nobil în sine, în ochii miilor de băimăreni  îl absolvă pe Cristian Anghel de orice vină.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns