Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Un istoric mexican contrazice presupusele profeţii maya despre sfârşitul lumii

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Calendare care merg până dincolo de anul 4000 sunt reprezentate pe stele din piatră din imperiul maya descoperite în Mexic şi Guatemala, contrazicând astfel predicţiile despre venirea apocalipsei în 2012, atribuite acestei civilizaţii, afirmă un expert mexican, citat de AFP.

“Lumea de astăzi are o viziune apocaliptică moştenită de la religia iudeo-creştină. Mayaşii nu o aveau, pentru ei nu exista sfârşitul lumii, ei aveau un sistem de numărare infinit al anilor. Putem să dormim liniştiţi!”, a explicat într-o conferinţă de presă Erik Velasquez, istoric şi expert în descifrarea textelor maya.

În filmul american “2012”, inspirat dintr-un bestseller vândut în 10 milioane de exemplare al scriitorului american Steve Alten, dar şi în alte cărţi, se vorbeşte despre o predicţie care spune că sfârşitul lumii va veni în decembrie 2012.

Mayaşii au creat calendare uriaşe pentru a marca datele importante din trecutul şi viitorul lor, iar acestea erau gravate în piatră. Până în prezent, reamintesc istoricii, o singură piatră gravată descoperită la Tortuguero, în statul mexican Tabasco, indică faptul că în anul 2012 se va încheia era actuală a calendarului maya, întocmit cu 3.144 de ani înainte de calendarul roman.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns