Din fericire, a fost salvat de prieteni care l-au dus la spitalul din Sighet
Un barbat in varsta de 58 de ani, din localitatea Lunca la Tisa (comuna Bocicoiu Mare) a cazut in dimineta zilei de marti intr-o fantana, de la circa 9 metri inaltime. La fata locului au intervenit imediat prietenii barbatului sub ochii carora s-a petrecut accidentul, dar au fost alertate atat echipajele pompierilor, cat si ale Ambulantei. Salvatorii au actionat contracronometru, iar barbatul a fost scos din fantana la scurta vreme de la accident. In zona s-a deplasat si viceprimarul comunei Bocicoiu Mare, Vasile Hreniuc, care a declarat ca operatiunea de salvare s-a incheiat in jurul orei 11.30. El a declarat ca, potrivit martorilor, barbatul s-a apucat dimineata sa curete fantana unui amic care locuieste in apropiere. In momentul in care a vrut sa urce la suprafata, lantul pe care se catara s-a rupt, iar Mihai Corsuc s-a prabusit in gol. Barbatul a avut noroc, dupa cum a declarat viceprimarul, deoarece nu s-a ales cu leziuni care sa ii puna viata in pericol. “Este constient, doar ca are probleme cu picioarele. Se pare ca si-a fracturat membrele inferioare. A avut noroc ca imediat ce a cazut prietenii sai au coborat dupa el”, a declarat viceprimarul. El a mai spus ca barbatul a fost scos chiar inainte de interventia echipajului de pompieri.
Fii primul care comentează