Un premier nefericit

Asculta acest articol

Premierul Boc, recent, a declarat foarte clar că nu ţine cu dinţii de scaunul pe care l-a instalat preşedintele Traian Băsescu. La prima vedere pare a fi o ameninţare. Dar primul-ministru se referă la eventualitatea unui eşec parlamentar în 2 septembrie, când asumarea răspunderii guvernului pe legile reformei ar putea înregistra un eşec. Desigur, dacă tentativa de asumare a răspunderii va fi o nereuşită şi i-ar ieşi în cale o moţiune de cenzură votată de o majoritate din legislativ, oricum guvernul cade. Dar şi în cazul acesta primul-ministru ar avea o scăpare, pentru că şeful statului ar putea din nou să-i dea însărcinarea de a constitui un nou guvern. Ei bine, abia în situaţia aceasta Emil Boc ar putea să refuze şi să se întoarcă la Cluj, după cum a ameninţat luni seara pe un canal de televiziune.
Dar până atunci mai sunt trei săptămâni. Omul se poate răzgândi sau, poate, nu va fi cazul să ia o opţiune: asumarea răspunderii să fie un triumf pentru el şi să rămână în funcţie.
Mai interesante şi importante deocamdată sunt lamentaţiile lui, care ascund adevăruri amare. Îl credem pe cuvânt că este dezamăgit după şapte luni. De când ocupă fotoliul de premier, nu s-a întâmplat nimic la guvern şi în ţară. E la fel de adevărat că sunt şapte luni pierdute şi acum, în pragul alegerilor prezidenţiale, ar fi avut foloase mari în primul rând PDL dacă legile reformei ar fi fost votate.
Suntem îndreptăţiţi să-l credem că ar fi fericit dacă s-ar întoarce acasă, la catedra sa universitară, cu weekenduri petrecute în satul său natal sau în pădurea Hoia de lângă Cluj. “Un prim-ministru care pleacă acasă e un prim-ministru fericit după o perioadă de criză, după greutăţile pe care le are. Nu ţin cu forţa de scaunul pe care îl am”, preciza el cu o sinceritate admirabilă. Noi îl şi vedem sărind de bucurie că a  scăpat de pacostea de a fi prim-ministru al unui guvern în care fiecare dintre miniştri are propriul său drum şi propriul şef de partid. Theodor Stolojan a priceput din primele zile de după desemnarea sa ca premier că nu se va descurca în circumstanţele în care guvernul este bicolor.
De asemenea, nu ştim dacă preşedintele Traian Băsescu i-ar oferi lui Boc această şansă de a trăi o viaţă liniştită şi fericită în cel mai important oraş al Ardealului. Dacă va avea norocul ca să aibă parte de un Crăciun liniştit cu caltaboşi şi pălincă. Mai degrabă va trebui să-şi suporte condiţia nefericită de a fi premierul unui guvern unde o mână blochează cealaltă mână. Nefericită ar fi şi situaţia în care ar fi silit să candideze la preşedinţia României, după cum o declară unele voci. Ar întruni condiţiile impuse de Constituţie: are vârsta potrivită, a trecut de 35 de ani şi are domiciliul în ţară. Dar mai nou, conform unui proiect, trebuie să depună o cauţiune de 300.000 de euro, bani returnabili numai dacă va câştiga alegerile. Se ridică aici problema dacă are aceşti bani, sau dacă PDL îi poate da suma respectivă în condiţiile în care nu are nicio certitudine că el ar putea câştiga alegerile. Candidatura lui este departe de candidatura lui Traian Băsescu, şansele lui nu sunt comparabile cu ale preşedintelui ţării. Ultimul are mari şanse la încă un mandat în Cotroceni, banii ar fi utilizaţi cu folos şi suma s-ar reîntoarce la candidatul care a achitat-o. Tocmai de aceea PDL are de gând să introducă această cauţiune, pentru că nu are nimic de pierdut, dimpotrivă.