Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

ÎN ATENȚIA CETĂȚENILOR

Un sătmărean păgubit de o firmă din Botiz își caută dreptatea

Un sătmărean păgubit de o firmă din Botiz își caută dreptatea
Doresc să trag un semnal de alarmă tuturor celor care au apelat, sau au de gând să execute lucrări cu această firmă, pentru a nu fi păgubiți și păcăliți”.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

 

Am fost contactați la redacție, de curând, de sătmăreanul Vasile Sima care nea relatat cu o profundă indignare faptul că firma Simon Construct 2015 SRL din Botiz s-a angajat să-i execute lucrări de construcții, de care practic nu sa mai achitat, și mai mult, i-a perceput sume mari de bani. Vom relata în cele ce urmează ceea ce ne-a relatat, întocmai, persoana cu pricina:

 

 

“Am semnat contractul cu prestatorul pentru demolarea acoperișului vechi și executarea unui acoperiș nou. Contractul a fost semnat în data de 7 septembrie 2022 urmând ca lucrarea să fie predată la data de 31 august 2023, valoarea totală a lucrării fiind de 10.000 euro, bani care au fost achitați integral. Acoperișul nu este executat corect, nu este terminat în totalitate, plouă în casă, afectând pereții.

 

M-am reîntors de peste hotare, și nu pot locui în propria mea casă, fiind nevoit să mă mut în chirie. În nenumărate rânduri l-am sunat pe prestator în speranța că va executa într-un final lucrarea și își va remedia greșelile, din păcate prestatorul refuză comunicarea verbală și cea scrisă cu mine.

 

Nici până în ziua de azi, nu mi-am recuperat cheile de la propria mea casă. Dovedesc tot ceea ce afirm, având contract semnat, poze dinainte de a începe lucrarea precum și după terminarea lucrării. Doresc să menționez de asemenea că am sesizat Poliția, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor urmând ca aceste instituții să facă cercetări, potrivit competențelor deținute de personalul din cadrul lor.

 

 

Doresc să trag un semnal de alarmă tuturor celor care au apelat, sau au de gând să execute lucrări cu această firmă, pentru a nu fi păgubiți și păcăliți”.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns