Asculta acest articolCrima de pe strada Progresului: ucis si abandonat intr-o balta de sange
[slideshow id=6192]
“1982, 14 august, ora 2 noaptea. Era o luna mare. Pe strazile Baii Mari era o liniste apasatoare. Trecatorii rari puteau fi linistiti de siguranta lor. Circulatia masinilor era libera. La unele apartamente se auzea muzica. Tinerii aveau o placere deosebita sa-si conduca acasa dragutele fie de la vreo onomastica, fie de la carciumile din urbe. In toata Baia Mare, strazile erau asigurate pentru linistea publica. Erau zeci de patrule de militieni. Acestia comunicau in permanenta cu baza – Inspectoratul de Militie. Aveau la piept, agatate, statiile Shtorno. Acest fapt contribuia in mod direct la prevenirea unor infractiuni grave, cu violenta”, povesteste colonelul in rezerva Arghir Berciu.
Cu toate aceste masuri luate de statul socialist, la acea vreme, se comiteau si infractiuni grave, in special pe fondul consumului de alcool. Mai erau la “moda” razbunarile… Era noaptea de 14 august. Anul 1982. Tanarul Molnar Vasile se deplasa spre locuinta sa de pe strada Progresului. Dupa ce a trecut de curtea Liceului Economic, a fost acostat de un grup de tineri care au actionat violent asupra lui. Se pare ca mobilul violentei era o tanara domnisoara, eleva a unui liceu baimarean.
A fost maltratat prin zeci de lovituri aplicate atat in zona capului, cat si, dupa ce a fost doborat la pamant, ajungand inconstient, calcat pe stomac, pe burta pana cand i-a dat sangele pe gura. L-au lasat in coma si au fugit. Un trecator l-a observat fara camasa si pantaloni pe el, intr-o balta de sange. A anuntat Salvarea. Medicii au ajuns prompt, incercand sa-l salveze. S-a incercat resuscitarea lui. A decedat la spital, dupa ore intregi de chinuri. Durerea si suferintele ce nici nu pot fi descrise au patruns adanc in sufletele parintilor. Si astazi, acestia traiesc durerea din plin, gandindu-se la fiul lor. A fost unica lor speranta pentru ajutor la batranete.
Vestea despre aceasta crima atat de sadica s-a raspandit rapid in tot orasul de la poalele Ignisului. Pe o perioada destul de indelungata in Baia Mare s-a instalat panica. Aceasta i-a cuprins in principal pe parintii copiiilor ce frecventau liceele orasului. In 15 august 1982, Serviciul de Urgenta de Spitalului a comunicat cazul Militiei. S-a facut precizarea ca din primele observatii medicale este vorba de un omor deosebit de grav. S-a format o echipa complexa, un criminalist, un procuror, care au inceput cercetarea cazului. Au inceput cercetarea chiar de pe strada Progresului, unde inca se mai puteau observa urme de sange pe trotuar. Cu toata perseverenta si profesionalismul de care a dat dovada echipa, cei doi nu au gasit vreo urma care sa ajute organele de cercetare la identificarea autorilor. Cazul a fost deosebit de greu pentru ca nu existau alte indicii, nu se stia de unde venea tanarul, nu se cunostea anturajul acestuia. Cercul de suspecti era din ce in ce mai greu de format.
“Eram foarte impresionat de modul cu a fost comisa crima, cunoscand personal victima (un baiat serios, prezentabil). Baiatul nu obisnuia sa intre in anturaje dubioase, periculoase. Il cunosteam pe tatal lui. Era un maistru auto foarte bun, plutonier adjutant la Pompieri. Am trecut rapid, imediat dupa aflarea omorului, la culegerea de informatii si efectuarea unor investigatii. Dupa o munca intensa, cu eforturi evidente, am stabilit ca la ora critica (ora omorului), pe strada Progresului coborau inspre magaziunul Universal Maramures doi tineri. Aveau camasi cu maneca scurta. Unul dintre ei era mai atletic si avea mana dreapta in ghips. Am verificat la Spitalul din Baia Mare, cat si la spitalele din judetele limitrofe. Nu am identificat niciun tanar care sa se potriveasca descrierii. Dupa cateva zile, dosarul a fost preluat de un fost coleg, locotenent colonel Duma Vasile. Acesta a lucrat mult in cauza. Nu a reusit sa ajunga la niciun rezultat. In data de 17 august am prezentat primul raport cu privire la cei doi tineri. In data de 22 august am prezentat un alt raport, care avea in sfarsit mai multe amanunte. Lucram in acea vreme la Militia municipiului Baia Mare, ca ofiter judiciarist. Dosarul crimei de pe Progresului intra in competenta Serviciului Judiciar de judetean!
Vreme de 5 ani s-a lucrat prin tot felul de mijlocae pentru identificarea autorului. Am contribuit si eu la aceasta, dar fara sa obtinem cea mai mica informatie, pentru a putea pleca pe un fir, cat de slab ar fi.
Aparitia lui Ioan Isac in Maramures
“Dupa 5 ani si 3 luni cazul a fost dat conducerii inspectoratului, tanarului locotenent major Isac Ioan, venit prin transfer de la Resita. Acesta avea o pasiune si o daruire totala fata de munca. Nu stia ce-i aia frica. Desi era tanar, se vedea la el ca are calitati si cunostinte deosebite, pentru un judiciarist. Dupa ce a preluat dosarul, Isac m-a sunat. Era ora 9 dimineata. M-a rugat sa vin pana la el. Voia sa lucram impreuna la crima de pe strada Progresului. M-am dus la el. Ma astepta in birou cu dosarul crimei pe masa. Am analizat impreuna toate datele de la dosar. Nu aveam niciun capat de ata. Impreuna am analizat si ne-am propus tot ce trebuie sa facem printr-un scurt plan operativ. Sarcinile erau impartite in doua. Eu mi-am ales continuarea identificarii tanarului cu mana-n ghips. Asta, deoarece toate analizele si observatiile mele judiciare imi intareau convingerea ca unul dintre autori e omul cu mana-n ghips”, puncteaza Berciu.
Am plecat acasa. Am vrut sa ma intind. Nu am avut rabdare. Era ceva ce ma nelinistea. Am iesit sa ma plimb. Am ales cartierul Lenin. Am mers pana la Semiluna. Am trecut pe strazile Jupiter, Neptun… insa fara sa obtin vreo informatie. Am ajuns pe bd. Bucuresti. In zona tipografiei m-am intalnit cu un vechi locuitor al cartierului. L-am intrebat daca a vazut vreodata un tanar cu mana-n ghips. A stat pe ganduri. Medita.
– Un tanar cu mana-n ghips ii facea curte unei fete. Cred ca era o asistenta. A stat o perioada de timp prin Italia.
Cand i-am aflat numele si familia, mi-am dat seama ca ma cunosc cu acea familie. Frumoasa a venit cu un Mercedes din Italia. I-am multumit omului. Familia era Dancos, din Baia Mare. Am mers la ei. Mi-au deschis si la intrare le-am vazut pe ea si pe mama ei. M-au invitat sa iau loc in fotoliu. Pentru ca erau cuprinse de panica, datorita faptului ca aveau un militian in casa, le-am asigurat ca am venit sa ma interesez de masina lor, de acel Mercedes, pentru ca voiam sa o cumpar. Problema mea, cum voi aborda discutia cu cele doua femei, era sa aflu numele tanarului. Aveau pe perete doua tablouri foarte frumoase. Pe unul dintre ele era numele pictorului Bala. Am inceput sa admir, cu voce tare, tablourile.
– Mi se pare ca iubiti natura, florile… am zis. Toti cei ce iubesc natura, arta, florile, animalele cred ca sunt oameni buni, sufletisti.
Am prelungit discutia pentru a intra in subiect< omul cu mana-n ghips. In mijlocul unei discutii, am intrebat-o de ce nu s-a casatorit.
– Te-am vazut cu un tanar, o data, la plimbare. Vorbeai parca cu un tanar ce avea o mana in ghips.
Mi-a spus ca e adevarat. A avut un prieten. I-a pronuntat numele, spunand ca il cheama Simionescu Constantin. Locuia undeva pe langa fostul Poligon Auto. Cand i-am auzit numele, mi-am amintit cu exactitate ca acesta a fost cercetat de mine pentru fapte penale. Stiam ca este o persoana foarte violenta si dificila. Niciodata nu recunostea nimic.
In ziua urmatoare, la 6 dimineata, am pornit spre locuinta lui. Stiam unde sta, din alte cercetari anterioare. Vecini mi-au confirmat ca l-au vazut acasa. Am batut la usa. M-a deschis tatal lui. Am salutat politicos si am intrebat daca este Costica acasa. Dormea. L-a trezit si i-a spus<
– Esti cautat de tovarasul Berciu, de la Militie.
L-am invitat la mine la birou. I-am spus sa nu-si faca griji, ca am vrea sa il recunoasca pe unu’ din Constanta, care pretinde ca face cu el bisnita cu bijuterii si carpete turcesti. Stiam ca nu se ocupa de astfel de afaceri. A urcat in masina. L-am dus la Inspectorat, la mine in birou. Acolo i-am pus catusele pe maini, stiind ca e violent. Am mai chemat un subofiter sa stea cu noi. Problema mea era cum voi incepe ancheta, deoarece probele erau foarte subtiri. Stiam ca nu va recunoaste fapta sub nicio forma. I-am spus colegului meu sa ramana cu el, dar fara sa schimbe o vorba cu el. Am plecat de fapt afara. Ma gandeam cum sa incep ancheta.
Atunci cand esti intr-o situatie dificila realizezi totusi ce ai de facut. Am urcat in masina si am plecat la Spitalul Judetean. Am intrat in Sectia Ortopedie. Acolo am gasit un asistent pe care l-am rugat sa-mi dea o bucata de ghips, luat de la vreo mana. Avea. Am luat o bucata exact cum doream. Am decupat o aschie in forma de semiluna, avand un aspect natural, ca si cum aceasta s-ar fi rupt. M-am dus la laboratorul de recoltare a sangelui. Am rugat o asistenta sa imbibe partea de sus a aschiei cu sange. Am luat punga si am venit la Inspectorat. Am intrat intr-un alt birou. Am facut o eticheta cu numele si prenumele lui Simionescu. Pe o alta eticheta i-am trecut numele si grupa sanguina (A II). Am imprastiat praf peste ghips, ca sa ii dau un aspect de vechime. M-am dus in biroul unde era Simionescu. Intre timp a aparut si colegul meu, Isac. Am rasfoit dosarul pentru a revedea urmele ramase pe fata tumefiata a victimei. Le-am comparat ca intindere cu grosimea unui brat pus in ghips. Comparatia era exacta. Urmele erau adanci si pe suprafete late. I-am luat catusele de pe maini si i-am spus<
– Te-am adus aici dupa cinci ani. Cred ca iti dai seama despre ce e vorba…
L-am poftit la masa. I-am impins plicul transparent cu ghipsul plin de sange si i-am zis<
– Ia-l, analizeaza-l, iar daca vrei poti sa-l desfaci… sa-l mirosi.
Nu l-a luat. Am observat ca era extrem de incordat. I-am spus<
– Prevederile art. 74 Cod Penal, despre circumstantele atenuante si art. 76 din Cod Penal, despre efectele circumstantelor atenuante stabilesc gradarea pedepselor. O fapta poate fi redusa pana la un minimum special. Ai aici o coala si un stilou. Scrie de mana… declaratia! Fii sincer si scrie adevarul. Daca nu ai nimic de spus, sa scrii ca nu ai nicio fapta penala.
Am plecat sa servesc o cafea. L-am lasat cu subofiterul in birou. Dupa o jumatate de ora m-am intros. Ma gandeam ca ii va fi suficient sa scrie o declaratie. Cand m-am intors la birou el a exclamat<
– Am terminat de scris!
Am luat declaratia. Am citit-o. Surpriza mea a fost ca a recunoscut in declaratia sa cum a comis crima. A precizat acolo si numele victimei. I-am precizat ca nu e in totalitate sincer. Ca mai era un coautor, intrucat nu putea singur sa il omoare pe Molnar. A stat pe ganduri. Eu i-am mai dat o coala de hartie. I-am spus sa scrie cine este cel de-al doilea. A intrat Ioan Isac in birou. Conform planului nostru, a preluat el continuarea anchetei. Urma sa realizeze in acest fel un probatoriu corespunzator. Am plecat imediat dupa cel de-al doilea autor. Era un tip scund, puternic, roscat… Fura din masini. Stiam din sursele mele ca isi bea cafeaua in fiecare dimineata la Cofetaria Albina. L-am gasit la masa. I-am pus catusele si l-am adus la Inspectorat. L-am plimbat prin fata biroului unde era Simionescu. L-a vazut si a spus ca nu il cunoaste. Colegul meu l-a anuntat pe procuror. Acesta a venit si, conform regulilor procedurale, a preluat ancheta.
Ioan Isac era foarte tenace in ancheta. Se folosea foarte bine de partea psihologica, de acel joc intens intre anchetator si cel anchetat. Reusea deseori sa obtina probe importante, prin care, de cele mai multe ori, se elucidau cazurile. Cazul a fost lamurit definitiv, iar cei doi au fost condamnati.
Niciodata n-am sa uit acele momente cand am vazut trupul tanarului la spital, parintii plangand, distrusi… pentru ca un criminal le luase sprijinul la batranete< pe unicul lor fiu. Mare satisfactie am avut eu si Ioan Isac (azi comisar in rezerva, fost sef al IPJ Maramures, pensionar, avocat). Se stie ca in activitatea de avocat experienta castigata in munca judiciara si criminalistica te ajuta foarte mult in solutionarea unor cauze, in special cele cu caracter penal. Opinia publica, la acea vreme, a apreciat solutionarea cazului pentru ca se facuse dreptate si lumina intr-o astfel de crima deosebita. Recomand judiciaristilor si criminalistilor sa puna aceeasi pasiune, daruire, curaj, caci numai asa se vor ridica din punct de vedere profesional si astfel se vor bucura de aprecierile opiniei publice.
Fii primul care comentează