Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Ungaria vrea să ştie dacă premierul Viktor Orban a fost interceptat

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul ungur de Externe Janos Martonyi a declarat joi că este necesar să se clarifice dacă premierul Viktor Orban s-a aflat printre ţintele activităţii de interceptare a unei staţii operate de Agenţia americană pentru Securitate Naţională (NSA) la Budapesta.

Martonyi a făcut această declaraţie pentru un post comercial, HirTV, în urma unei întâlniri cu asistenta secretarului de Stat american pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice Victoria Nuland, în marja unei reuniuni cu oficiali în domeniul politicii externe din cadrul Grupului de la Vişegrad şi Iniţiativei Central Europene, la Godollo.

Ministrul a citat-o pe Nuland, care a exprimat regretul Statelor Unite şi a evocat instrucţiunile preşedintelui Barack Obama privind o revizuire a sistemului şi ca problemele create să fie soluţionate prin negocieri separate cu fiecare ţară în parte, scrie Mediafax.

În ceea ce priveşte activităţile de spionaj, şeful diplomaţiei ungureşti a declarat că nu este clar dacă staţia americană doar a verificat liste de apeluri sau dacă a interceptat conţinutul conversaţiilor. El a îndemnat ca agenţii de informaţii cu activitate relevantă în domeniu să investigheze aceste activităţi şi să creeze un sistem care să împidice apariţia unor eventuale noi cazuri de acest fel.

Ministerul ungur de Externe a cerut miercuri “explicaţii imediate” din partea Statelor Unite cu privire la prezenţa unor staţii de interceptare în oraşe mari ungureşti, inlusiv la Budapesta, dezvăluite într-un recent raport WikiLeaks.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns