Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Unirea Tășnad a pierdut cu AFC Hărman și are șanse mici să evite retrogradarea din Liga 3 de fotbal

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Etapa cu numărul 28 din Liga 3, Seria 5, s-a jucat vineri și sâmbătă. Pentru un Unirea Tășnad era oarecum o etapă decisivă. Aflată la luptă directă cu AFC Hărman, privind evitarea retrogradării, Unirea a cedat toate punctele în fața propriilor suporteri.

A coborât pe locul 13, ultimul retrogradabil, și are șanse mici să mai urce având în vedere că în ultimele două etape va întâlni două echipe din prima parte a clasamentului. Ne referim la meciul de acasă cu Miercurea Ciuc și la cel din deplasare cu Cetate Râșnov.

Legat de jocul de sâmbătă, Unirea Tășnad a început cum nu se poate mai bine. După doar trei minute scurse, la o centrare de pe partea dreaptă, mingea ajunge în partea stângă la Szekely care înscrie din careu printr-o execuție spectaculoasă. Însă avea să fie singurul gol marcat de clubul sătmărean. AFC Hărman a egalat în minutul 33 prin Diego Alupoe și Iosif Netbai în minutul 63 și s-a impus cu 2-1.

Unirea Tășnad: Anișoreac – Parnău, Bălău, Varga, Cătuna, Silaghi, Cubaș, Talpoș, Szekely, Cocian, C. Pop. Au mai intrat: Palinceac, Suciu.

Rezultatele etapei 28:
• Unirea Tășnad – AFC Hărman 1-2
• Cetate Râșnov – Gaz Metan II 3-0
• Miercurea Ciuc – Minaur Baia Mare 0-1
• Bistrița – Unirea Dej 3-1
• MSE Tg. Mureș – Odorheiu Secuiesc 0-2
• Turda – Iernut 4-4
• Sănătatea Cluj – CFR Cluj II 3-2
• Avântul Reghin – Recea 1-0

CLASAMENT
1.Miercurea Ciuc           28 21 4 3 77-17 67
2.Comuna Recea           28 20 2 6 83-30 62
3.Minaur Baia Mare     28 15 9 4 44-20 54
4.Cetate Râşnov            28 16 4 8 34-26 52
5.Sănătatea Cluj            28 14 5 9 45-30 47
6.CFR Cluj II                 28 13 7 8 61-41 46
7.Arieşul Turda             28 13 7 8 46-34 46
8.Avântul Reghin         28 13 7 8 41-29 46
9.Gloria Bistrița           28 11 7 10 41-37 40
10.Odorheiu Secuiesc  28 10 5 13 36-38 35
11.Unirea Dej                  28 8 8 12 40-40 32
12.AFC Hărman             28 8 8 12 39-41 32
13.Unirea Tăşnad    28 8 6 14 45-60 30
14.MSE Târgu Mureş    28 4 4 20 20-83 16
15.Gaz Metan Mediaş II 28 3 3 22 24-74 12
16.CS Iernut                     28 3 2 23 29-105 11

Etapa 29: Unirea Tășnad – Miercurea Ciuc (sâmbătă, 18 mai, ora 18:00), Hărman – Râșnov, Gaz II – Reghin, Recea – Sănătatea, CFR II – Turda, Iernut – MSE Tg. Mureș, O. Secuiesc – Bistrița, Dej – Minaur Baia Mare.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns