Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

USR propune interzicerea reangajării la stat a persoanelor pensionate anticipat cu pensie de serviciu

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

USR propune “Legea anti-Ciocoiu”, prin care să fie interzisă reangajarea la stat a persoanelor pensionate anticipat cu pensie de serviciu, făcând trimitere la cazul generalului Cornel Ciocoiu, trecut în rezervă şi reangajat ulterior, se arată într-un comunicat de presă.

 

“Partidul Uniunea Salvaţi România semnalează modul profund imoral în care este folosită legislaţia actuală pentru pensionarea anticipată a unor persoane din sistemul public şi reangajarea ulterioară a acestora în cadrul aceluiaşi aparat de stat sau în structura altor instituţii bugetare. În ultimele zile, mass-media a prezentat mai multe cazuri în care persoane care s-au pensionat anticipat din sistemul de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională au fost reangajate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, beneficiind de cumulul pensiei cu salariul”, se arată în comunicatul de presă transmis de Partidul Uniunea Salvaţi România către Mediafax.

USR face trimitere la cazul secretarului de stat Cornel Gabriel Ciocoiu (45 de ani) din Ministerul de Interne.

“În urmă cu o lună, acesta a trecut în rezervă cu grad de general şi o pensie lunară de peste 13.000 lei. A doua zi, după ce în Monitorul Oficial a apărut decretul de trecere în rezervă, Ciocoiu a fost reangajat, prin decret semnat de premierul Mihai Tudose, fix pe poziţia avută înainte de pensionare”, potrivit sursei citate.

USR susţine că un astfel de caz este “revoltător” şi propune Parlamentului spre adoptare ”Legea anti-Ciocoiu”, un proiect de lege care să interzică reangajarea la stat a persoanelor pensionate anticipat cu pensie de serviciu din sistemul de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională, se arată în comunicat.

USR afirmă că modificările aduse de PSD în anul 2014 au permis cumulul pensiei cu salariul, proiectul fiind semnat şi de actualul prim-ministru Mihai Tudose care “culege acum roadele propriilor iniţiative populiste iresponsabile”.

”Partidul Uniunea Salvaţi România propune ca doar persoanele pensionate pentru limită de vârstă să poată lucra atât la stat, cât şi la privat”, susţine deputatul Dan Barna, Purtătoru de cuvânt al USR.

Potrivit proiectului de lege propus de USR, situaţia cumulului pensiei cu salariul nu poate opera în cazul unei persoane care beneficiază de pensie anticipată în condiţiile legii şi este reangajată în aceeaşi funcţie ocupată anterior sau în alte funcţii similare din cadrul altor instituţii publice sau subordonate acestora.

USR susţine şi eliminarea excepţiilor de la principiul contributivităţii din sistemul public de pensii şi limitarea acestora doar la cazuri excepţionale şi în virtutea unor merite deosebite.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns