Valea Homorodului a fost locuită şi acum 7000 de ani

Asculta acest articol

Comuna Homoroade este puţin cunoscută din perspectiva vestigiilor arheologice pe care pământurile ei le ascund. În realitate însă, zona Homoroadelor a oferit şi cu siguranţă va oferi în continuare surprize în ce priveşte locuirea acestei regiuni în vremurile îndepărtate ale preistoriei şi antichităţii.

Satele actuale sunt menţionate în izvoarele istorice medievale începând cu secolul al XIII-lea. Ce a fost însă înainte? Cercetările arheologice şi unele descoperiri întâmplătoare de artefacte ne oferă fragmente din răspunsul la această întrebare.

Ce ştim despre trecutul îndepărtat al Homoroadelor?

Valea Homorodului constituie axul de-a lungul căruia, de la ieşirea râului dintre dealurile înalte ale Culmii Codrului şi până la intrarea în câmpie, au fost înfiinţate aşezările umane, atât în prezent, cât şi în preistorie. Terasele şi dealurile joase de-o parte şi de alta a văii Homorodului erau propice locuirii, iar pământul foarte bun pentru grădinărit şi cultivarea a mici lanuri de grâne.

Primii arheologi au ajuns în zonă în anii 1960. Atunci Tiberius Bader a făcut săpături arheologice în mai multe situri din Homorodu de Sus şi de Mijloc. De atunci însă şi până recent arheologii au colindat doar sporadic zona. Însă este o zonă care merită din plin să fie cunoscută mai bine. În cele ce urmează voi prezenta ce se cunoaşte la ora actuală despre preistoria acestor locuri.

Cele mai vechi urme de locuire datează din urmă cu peste 7000 de ani (mileniul VI î.Hr.), din epoca numită neolitic sau epoca nouă a pietrei. Aceştia sunt primii agricultori, venind cu seminţele şi animalele lor, şi construind un şir de sate de-a lungul văii primitoare a Homorodului. Primele descoperiri au fost făcute chiar în vatra satului Homorodu de Mijloc, unde acum, după mai bine de 40 de ani, au fost reluate cercetările, aşa cum vom vedea în partea a doua a articolului. Au urmat descoperirile de la “Ograda Borzului”, “Dealul Mocoaii” (în Homorodu de Sus), “Drumul Chiliei” (aproape întreg traseul de-a lungul şoselei dintre Homorodu de Mijloc şi Homorodu de Jos). Săpăturile au scos la iveală case, numeroase gropi, vase din lut, topoare din piatră, precum şi vreo 20 de figurine feminine din lut ars, mărturii ale unor credinţe religioase şi ritualuri de mult apuse.

Eneoliticul sau epoca cuprului este reprezentată la Homorodu de Sus în situl “Luncă”, de asemenea săpat de Tiberius Bader. Case, ceramică, topoare… un loc ce odinioară era plin de viaţă…

Din epoca bronzului avem descoperiri mai puţine în comparaţie cu epocile precedente. Ceramică specifică culturii Suciu de Sus a fost identificată la Homorodu de Sus şi între Homorodu de Jos şi Necopoi. Tot la Homorodu de Sus există un grup de trei movile care ar putea fi de fapt tumuli, aşadar morminte, probabil ale unor personaje importate ale locului. Dacă cercetările arheologice vor confirma această ipoteză, zona Homoroadelor s-ar înscrie şi ea în seria centrelor de putere ale epocii bronzului din Bazinul Carpatic, cu elite care se înmormântau în movile masive, pe măsura puterii şi prestigiului acestora.

Zona Homoroadelor a fost locuită şi în epoca fierului. Prezenţa celţilor este dovedită de descoperirea întâmplătoare la Homorodu de Jos a unei monede, în anul 1994. Este vorba de un tip monetar rar, numit “călăreţul cu pasăre”, având pe avers un cap uman uşor stilizat, cu cunună cu lauri şi barbă. Pe revers este reprezentat un călăreţ în trap, ce are pe cap un coif, iar deasupra o pasăre, reprezentată cu aripile strânse. Aria restrânsă de răspândire a monedelor de tip “călăreţul cu pasăre”, limitată la vestul României şi nord-estul Ungariei, îi determină pe specialişti să afirme că această monedă a fost emisă de un şef celtic local ce stăpânea un teritoriu din zona de descoperire, în prejma anului 200 î.Hr. Simbolul animalier de pe ele poate fi asociat cu prezenţa păsării pe faimosul coif celtic de la Ciumeşti.

Din epoca romană sunt de asemenea descoperiri izolate de monede, cât şi aşezări ale barbarilor vandali şi/sau daci. Iată că, încet, ajungem la vremea apariţiei satelor actuale, în primele secole ale celui de-al doilea mileniu creştin…

Ce se poate ascunde sub pietrele unui drum…

În toamna anului trecut, arheologii s-au reîntors pe valea Homorodului, după mulţi ani de absenţă. Prilejul a fost oferit de lucrările de asfaltare a drumurilor din satele comunei Homoroade.

În aceeaşi zonă unde T. Bader săpase în urmă cu peste 40 de ani, în vatra satului Homorodu de Mijloc, în apropierea actualei grădiniţe, s-a dovedit că, sub drumul de ţară, s-au păstrat vestigii arheologice din zorii neoliticului, aşadar din urmă cu peste 7000 de ani.

Totul a început în contextul verificărilor pe care arheologii Muzeului Judeţean Satu Mare le fac în mod obişnuit în preambulul lucrărilor de investiţii în infrastructură. Câteva cioburi roşiatice observate lângă un podeţ au fost suficiente pentru a realiza că drumul actual acoperă vestigii ale unei comunităţi străvechi căzută în negura uitării de milenii.

În toamna târzie a anului ce tocmai a trecut, arheologii şi-au adus uneltele şi, vreme de două zile, au săpat şi au scos la lumina zilei dovezile materiale ale existenţei acestui sat preistoric. După înlăturarea depunerilor de pământ de la suprafaţă cu ajutorul unui excavator, în lutul galben s-au conturat foarte frumos formele gropilor preistorice, cu umplutura lor de pământ brun închis. În total au fost descoperite 14 gropi, dintre care 5 sunt gropi de stâlp.

Cele 5 gropi de stâlpi (aşadar gropile făcute special pentru a fixa stâlpi de lemn) urmează un traseu foarte clar, jalonând o parte din conturul unei case. Celelalte gropi se aflau la diferite distanţe de casă, şi au funcţionat probabil ca gropi de provizii, iar când nu au mai găzduit cereale, au fost transformate în gropi de gunoi. Vase sparte de diverse forme şi mărimi au sfârşit în aceste gropi. Cea mai interesantă groapă este şi prima descoperită şi săpată.

Cantitatea de fragmente ceramice găsite în această groapă este impresionantă, dar cel mai interesant este că în mijlocul gropii a apărut şi un vas aproape întreg. Să fi fost altceva această groapă, altceva decât o simplă groapă de gunoi? De ce atât de multe cioburi şi de ce un vas aproape întreg? În multe civilizaţii preistorice sunt întâlnite astfel de cazuri, de depuneri de vase sau alte obiecte în gropi, care par a semnifica altceva decât simpla descotorosire de gunoiul din casă. Sunt poate ofrande pentru zei, sau pentru spiritele strămoşilor trecuţi în lumea umbrelor, de unde veghează la bunul mers al lucrurilor în comunitatea celor vii. Sau au fost depuse aceste vase în urma vreunui ospăţ în cinstea aceloraşi strămoşi, sau cu prilejul vreunui eveniment special, o sărbătoare, un rit de iniţiere, vizita unei rude îndepărtate. Ne putem imagina ospăţul având loc în casa alăturată, ne putem imagina zgomotul vesel al vocilor oaspeţilor şi gazdelor şi poveştile pe care şi le vor fi spus. Şi ne putem imagina că, odată cu plecarea oaspeţilor, vasele folosite au fost depuse în groapa de lângă casă, căci dobândiseră un statut aparte şi se cuvenea să li se arate respect. De aceea nu au fost tratate drept gunoi obişnuit, ci obiecte care au viaţă şi sens şi care trebuiau depuse într-un anume fel, într-un anume loc…

Descoperirile de la Homorodu de Mijloc dovedesc potenţialul pe care toate satele judeţului nostru îl au. Colaborarea cu oamenii locului şi înţelegerea reciprocă dintre aceştia şi arheologi este în acest context esenţială pentru bunul mers al cercetărilor arheologice.

La Homorod colaborarea cu autorităţile locale a fost una excelentă, sprijinul primarului Simion Ardelean fiind total. Prezent pe aproape întreg parcursul cercetărilor, interesat de istoria locurilor natale, în acelaşi timp oferindu-ne sprijin logistic, exemplul primarului Ardelean este unul de admirat şi de urmat.

Ciprian Astaloş

Muzeul Judeţean Satu Mare