Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Varujan Vosganian demisionează din funcţia de ministru al Economiei. Daniel Chiţoiu va asigura interimatul

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Varujan Vosganian
Varujan Vosganian

Varujan Vosganian şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de ministru al Economiei. El a făcut acest anunţ după ce a ieşit din cabinetul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, unde a avut loc o şedinţă a liderilor PNL la care au participat şi premierul Victor Ponta şi liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că interimatul la Ministerul Economiei va fi asigurat de vicepremierul Daniel Chiţoiu, în urma demisiei din Executiv a lui Varujan Vosganian.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seară, la finalul şedinţei conducerii PNL, că decizia demisiei lui Varujan Vosganian din funcţia de ministru al Economiei este motivată de încercarea de a nu oferi prilej pentru atacuri la adresa Guvernului, în urma consultării liderilor USL.

“Vosganian a considerat, consultându-se şi cu Victor Ponta şi cu mine, în calitatea noastră de lideri ai USL, că rămânerea sa în Guvern – deşi nu are niciun fel de vină şi nu se află sub niciun fel de suspiciune – ar fi dat posibilitatea unor atacuri asupra Guvernului. Cunoaştem foarte bine în ce ţară trăim, cunoaştem foarte bine cu ce propagandă absurdă ne batem şi nu a vrut nici domnia sa, nu vrem nici noi, să-i facem mai dificilă decât este sarcina acestui Guvern şi a prim-ministrului. Aşa încât, oferindu-şi demisia, ea a fost acceptată şi mergem mai departe”, a declarat preşedintele PNL.

El a menţionat că Senatul a fost “pus în faţa unei situaţii grele”, respectiv aceea de a decide începerea urmăririi penale.

“Din ceea ce am avut noi de judecat, aşa cum s-a văzut şi din dezbaterea în plen, niciun element nu ne putea face să ne luăm răspunderea, pe cei 125 de senatori, 26 au fost doar pentru, 125…şi vă reamintesc că liberali sunt doar 50, să ne luăm răspunderea de a trimite un om în judecată fără niciun motiv real, pe baza unor hotărâri de Guvern şi a unor decizii de Parlament. Totuşi, aceasta fiind decizia, s-ar fi dezlănţuit un atac care asupra unui ministru în funcţie ar fi spus că nu pot acţiona judecătorii, procurorii, şi nu am vrut să dăm o nouă ţintă pentru sau împotriva acestui Guvern”, a susţinut Antonescu.

Antonescu a menţionat că propunerea de titular pentru Ministerul Economiei va fi făcută probabil în termen de o săptămână.

“Probabil lunea viitoare vom avea BPN şi vom lua o decizie”, a spus liderul PNL.

Varujan Vosganian:

“În urma declaraţiei pe care am făcut-o în plenul Senatului, am avut întâlnire cu liderii USL şi am explicat din nou care este motivaţia declaraţiei mele şi, în acelaşi timp, pentru a înlătura orice posibilă ambiguitate, orice posibilă controversă privind activitatea Guvernului, am explicat de ce este utilă prezentarea demisie mele de onoare din funcţia de ministru al Economiei. Aceasta, în contextul în care, pe de o parte, votul din Senat a dovedit nevinovăţia mea şi în plus a arătat încrederea de care mă bucur în rândul clasei politice, iar pe de altă parte moştenirea pe care o las în Ministerul Economiei în care mai toate dosarele grele sunt aproape de scadenţă, cred că este o confirmare a faptului că mi-am făcut datoria la Ministerul Economiei”, a spus Vosganian.

“Eu, dacă am prezentat demisia, eu am prezentat-o, nu am cerut acceptul pentru ea, am prezentat demisia”, a mai spus Varujan Vosganian.

Demisia lui Varujan Vosganian din funcţia de ministru a venit la scurt timp după votul dat în Senat de respingere a solicitării procurorului general al Parchetului ICCJ privind începerea urmăririi penale împotriva sa.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

1 comentariu

Lasă un răspuns