Viata, deocamdata – Defecte… de material

Asculta acest articol

Ana lu’ Manole (mesterulmanole.wordpress) vine in rubrica noastra cu un caz interesant care merita atentia cuvenita, asa ca suntem bucurosi sa i-o acordam. O poveste banala, dar tot mai intalnita in viata noastra. Sa o ascultam. Pe Carmen, o cunosc de 22 de ani. Am fost in acelasi colectiv de cercetare vreo cinci ani, in restul anilor doar colege pe holurile institutie. In acei cinci ani, insa, ne-am cunoscut destul de bine, apropiate fiind si de varsta. Carmen, era mai altfel. Visatoare, extrem de sensibila, cu un grad destul de mare de naivitate la cele lumesti, fara nicio apasare si nicio treaba cu moda, pantofi ori orice altceva care ar caracteriza o fata, o femeie. Sincer, Carmen semana mai mult cu Oli din Papay decat cu vreo cadana din alcovul sultanului… Nu, nici la gospodarie nu s-a priceput vreodata dar, o minte sclipitoare profesional vorbind. O vizionara. Mi-era draga in felul ei unic de a fi, iar problemele care ascundeau felul asta, n-au fost o enigma prea mult timp pentru mine. In calitate de confidenta, am aflat despre drama a doua surori orfane de mama, crescute de un tata autoritar si aproape absent… Cand s-a casatorit, m-am bucurat enorm cu atat mai mult cand a ramas insarcinata si mai ales la ideea ca in viata ei va interveni un copil si mama din ea va iesi la suprafata implinind-o. Pe scurt, era fericita. Fericirea asta n-a tinut prea mult. Nu, copilul a fost minunat, o fetita de toata frumusetea. Fericirea s-a terminat in seara in care a primit prima palma, apoi primul pumn si uite asa cu zambetul pe buze spunea tuturor cum e ea neatenta si s-a impiedecat cazand in manerul geamului sau alta data, schipatand, ne spunea ca s-a impiedecat pe scari… Nu, n-am putut s-o cred si asta inca din prima! I-am oferit umarul. Plansete multe. Stiam… Ieri, sotul ei a venit la mine sa semnez, pentru ea, foaia de lichidare. L-am intrebat unde se duce Carmen. Conversatia cu el m-a tintuit de scaun: “Eh, pleaca la firma sor-sii! si, dupa o pauza, a continuat cu naduf si fara nicio urma de compasiune. E nebun! Se duce acolo, ca sa aiba aia grija de ea! Am avut numai probleme cu ea de cand am luat-o”. Am facut ochii mari cat cepele de export! Adica? A dat a lehamite din mana: “Pe nebuni, nu-i poti controla! S-a maritat cu mine, dar nu a renuntat la prietenele ei, la sor-sa, la relatiile pe care si le-a facut la servici! Daca vorbea la telefon nu vroia sa-mi spuna cu cine vorbeste cu toate ca io insistam. Nu stiu de ce m-am insurat cu ea, io am iubit-o si i-am oferit mult mai multe decat mi-a oferit ea… Altul mai bun ca mine n-o sa gasesca niciodata. Si io, cred am luat-o din mila!” I-am semnat repede hartia si l-am expedit. Mi-era de ajuns.