Viata, deocamdata – O calatorie cu trenul

Asculta acest articol

Viata este ca o calatorie cu trenul. Urcam si coboram des, se mai produc accidente, avem parte de surprize placute in unele statii si tristete adanca la altele. Ne nastem si urcam in tren. Intalnim oameni despre care credem ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre. Cum ar fi parintii nostri. Din pacate, adevarul este altul. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia, protectia  si compania lor. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un rol important pe parcursul desfasurarii calatoriei noastre. Acestea sunt fratii, prietenii nostri si acei oameni minunati pe care ii iubim din diferite motive. Unele dintre aceste persoane care urca in tren privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferi ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cand coboara un dor vesnic. Altii urca si coboara, iar noi abia daca ii observam. Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles, noi nu ne oprim, ne straduim sa-i gasim, ne inghesuim, trecem sau ne mutam si noi dintr-un compartiment in altul. Din pacate, in unele cazuri, atunci cand ii gasim, nu ne putem aseza langa ei, deoarece locul este deja ocupat. Nu face nimic, asa este calatoria. Plina de provocari, vise, fantezii, sperante si despartiri… dar fara intoarcere. Deci trebuie sa facem calatoria in conditiile cele mai bune cu putinta. Trebuie sa incercam sa iesim la capat cu cei care merg impreuna cu noi, sa cautam sa luam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei. Sa ne aducem aminte ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un coleg de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra. Poate ca si noi vom sovai des si vom cauta pe cineva care sa ne inteleaga. Misterul cel mare al calatoriei este ca nu stim cand vom cobori definitiv din tren. Dar nici cand vor cobori cei ce calatoresc alaturi de noi. Culmea, nici macar cel care sta pe locul de langa noi. Nu stiu de ce, cred ca o sa fim cuprinsi de duiosie atunci cand vom cobori definitiv din tren. Da, cred acest lucru. Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i lasi singuri pe cei mai dragi. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala. Acolo o sa-i vedem sosind, cu bagaje pe care nu le-au avut atunci cand au urcat in tren. Ceea ce ne va face fericiti va fi faptul ca si noi am avut o contributie in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Cred ca imediat de la urcare in trenul vietii  trebuie sa ne straduim sa avem o calatorie buna, iar la sfarsitul ei sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, atunci cand coboram, un loc gol ce se va umple de dor si amintiri frumoase din partea celor care au urcat mai tarziu si care calatoresc mai departe. Calatorie placuta!