Viata, deocamdata – Prezentul amintirilor din copilarie

Asculta acest articol

De mai multi ani, din cand in cand, primesc scrisori de la Vasile Deladorna. Nu-i din Dorna, e din Moisei, a lucrat la EM Borsa, ii stiu si numele real, dar nu asta-i important. Multe dintre epistole nu se bazeaza pe fapte reale, ci sunt rodul imaginatiei sale, nu pot fi probate cu documente. Din aceasta cauza nu le prea bag in seama. Zilele trecute am primit un nou semnal de la “dorneanul” din Moisei, care mi     s-a parut interesant. Cu mici corecturi, vi-l supun atentiei. “Am terminat clasa a VII-a la scola generala din catunul Izvorul Negru, comuna Moisei. Coleg de banca si cel mai bun prieten in copilarie mi-a fost Toderica, viitorul judecator Toader Hojda. Citeam pe rand aceleasi carti. Am fost intr-o zi de duminica cu Toderica, pe jos, la Izvorul Izei. Un loc frumos ca-n basme. Am admirat impreuna locul de unde izvoraste legendara Iza, o aglomeratie de stanci printre care se strecoara minunata apa, limpede si curata ca si cristalul. Am mancat mure si am baut apa prospata si rece a Izei. Si eu si Toderica eram curati ca apa Izei, eram sinceri si romantici… Apoi ne-am indragostit amandoi de aceeasi colega de clasa. O fata blonda cu ochi albastri ca seninul cerului si cu parul lung, lung pana pe fese. Dar, cu timiditatea copilariei, niciunul dintre noi nu am avut curajul sa-i spunem fetei ce simteam pentru ea. Viata ne-a despartit dupa o vreme, fiecare urmandu-si destinul trasat de Dumnezeu. Toderica a ajuns judecator. Doamne, ce mai povestesc cei din zona Borsa-Viseu care au avut de-a face cu el! Sa te crucesti, nu alta. In paranteza fie spus, cam ceea ce se spune despre judecatorii si procurorii din justitia romaneasca. Vorba aia, nu exista magistrati necorupti, ci doar magistrati care (inca) n-au fost prinsi. In copilarie salutul pentru satenii din Moisei era “Laudam pe Iisus!”, iar raspunsul se dadea, invariabil, cu “In veci, Amin!”. Regimul comunist ne-a obligat sa uitam salutul stramosesc, inlocuindu-l cu “Buna ziua”, care, cel putin dupa parerea mea, nu spune prea mare lucru. Toderica a iesit si el in pensie. Zilele trecute l-am intalnit pe ulitele satului. Nu stiu de ce l-am salutat cu traditionalul “Laudam pe Iisus!”. Cu aroganta caracteristica functiei pe care a detinut-o cateva decenii, fostul meu prieten s-a uitat de sus la mine si a trecut mai departe, fara sa-mi raspunda. Ba l-am vazut miscand marunt din buze, rostind in surdina ceva care, mi s-a parut mie, incepe cu literele pi… M-am uitat dupa el si mi-am amintit intamplari din copilaria noastra. Care a fost frumoasa, curata si adevarata. Oare de ce n-am ramas copii, mai, Toderica?”,

Gata, nu mai am nimic de adaugat. Doar sa-i multumesc cititorului si sa-i spun ca mai astept sa-l gazduiesc in aceasta rubrica. Cum, de altfel, va astept si pe ceilalti la adresa [email protected]