Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în 18 aprilie activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 70 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 18 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 43 de conducători auto și au reținut 20 certificate de înmatriculare.
De exemplu, trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 25 și 44 de ani, au condus autoturismele cu viteze cuprinse între 102-114 km/h, pe tronsoane de drum cu limita de viteză maxim admisă de 50km/h.
1 comentariu
La cei care conduc cu peste 100 Km/h in localitate, ar trebui interzis pe viata dreptul de a mai conduce un autovehicul !.