Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Vladimir Putin interzice folosirea limbajului obscen în cărţi, muzică sau filme

Vladimir Putin față cu protestele
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Vladimir Putin față cu protestele
Vladimir Putin față cu protestele

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni o lege care interzice folosirea limbajului licenţios în artă, cultură şi evenimente de divertisment din ţară.

Cărţile, CD-urile sau filmele care conţin limbaj licenţios pot fi distribuite doar purtând eticheta “Conţine limbaj obscen”, potrivit unei declaraţii a Kremlinului, relatează CNN.

Potrivit agenţiei publice Itar-Tass, persoanele surprinse în timp ce folosesc un astfel de limbaj riscă o amendă de până la 70 de dolari, în timp oficialii riscă o amendă de până la 40 de dolari, iar companiile de 1.400 de dolari.

Stabilirea cuvintelor care sunt considerate ca aparţinând limbajului obscen se va face printr-o “examinare independentă”, afirmă agenţia rusă.

Legea ar putea intra în vigoare la 1 iulie, susţine Itar-Tass, dar nu se aplică lucrărilor artistice şi culturale deja apărute.

În timp ce unii ar putea lăuda încercarea de purificare a limbajului naţiunii, este posibil ca aceasta să fie percepută de critici ca un nou pas către limitarea libertăţii de exprimare şi de promovare a unei viziuni conservatoare şi naţionaliste.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns