Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Zgonea s-a săturat de atacurile lui Antonescu la adresa PSD

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, l-a invitat, vineri, pe omologul său de la Senat, Crin Antonescu, să participe la dezbaterea Codului de conduită al parlamentarilor, el arătând că Antonescu poate spune acolo dacă vrea ca senatorii să vină la muncă în şlapi şi bermude sau să se ducă la spa.

“Din declaraţiile pe care le-a făcut Crin Antonescu aseară (joi seară, într-o emisiune televizată – n.r.), în care spunea că nu am făcut USL-ul ca să îi punem cămaşă lui Remus Cernea, mi-am dat seama că acesta a fost singurul lucru pe care l-a reţinut Antonescu din prevederile noului Cod de conduită al parlamentarilor. Noi lucrăm în prezent la definitivarea acestui Cod şi îl invit pe Crin Antonescu să participe la dezbateri”, a precizat Zgonea, într-o declaraţie de presă remisă vineri Mediafax.

“Avem într-adevar şi prevederi privind ţinuta parlamentarilor, dar dacă Antonescu doreşte ca senatorii să poată veni la muncă în şlapi şi bermude sau să se ducă la spa, poate să ne spună acest lucru în cadrul dezbaterilor. Pe mine mă interesează ca parlamentarii să voteze legi, să se comporte decent, să nu chiulească, să vină la serviciu la timp şi să muncească acolo cât timp este nevoie pentru că de aceea sunt plătiţi din banii publici”, a adăugat Zgonea.

El şi-a exprimat speranţa că, totuşi, Crin Antonescu este de acord că USL a fost votată şi pentru aceste lucruri, iar Codul de conduită ajută în acest sens.

“Şi mai sper că Antonescu îşi va continua campania pentru prezidenţiale fără atacuri la adresa colegilor din PSD”, a conchis Zgonea.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comparat, joi, CSM, organism care ar trebui să conducă independent justiţia, cu o “sectă”, afirmând că USL “nu a mai existat după alegeri” prin raportare la acest domeniu, dar şi că alianţa nu a fost făcută ca Valeriu Zgonea “să-i pună cămaşă” lui Remus Cernea.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns