Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

100 de ani de la înfiinţare marcaţi pe stadionul Olimpia – Daniel Prodan (Foto)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Momente emoţionante petrecute duminică pe stadionul Olimpia din Satu Mare.  Mulţi dintre foştii jucători din diverse generaţii care au purtat culorile galben-albastru, foşti antrenori, preşedinţi ai clubului sătmărean, antrenori, staff  medical, iubitori ai fotbalului, s-au adunat la stadion pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea echipei de fotbal. Echipă care, în luna mai a anului 1921, a primit numele de Olimpia şi care, pe parcursul a aproape 100 de ani de activitate a încântat şi a adus momente de statisfacţie şi bucurie în rândul sătmărenilor.

La manifestarea, organizată de un grup de iniţiativă alcătuit din câţiva foşti jucători ai Olimpiei şi din conducerea clubului, au răspuns prezent peste 100 de persoane. Printre aceştia s-au aflat peste 60 de foşti jucători, un antrenor, şase foşti preşedinţi  specialişti din staff-ul medical, crainici, personal adminstrativ etc.

Mulţi dintre cei prezenţi, ne referim în special la foşti jucători, s-au revăzut după zeci de ani aşa că n-au lipsit îmbrăţişările, exclamaţiile de bucurie, chiar lacrimile.

După salutări, îmbrăţişări, depănat de amintiri, foşti jucători s-au prezentat la vestiare, s-au echipat şi au intrat în teren la chemarea făcută de colegul nostru Florin Mureşan fiind prezentaţi celor peste 200 de spectatori care au luat loc în tribune la această manifestare.

Generaţia 1970-1980: Iosif Bathori, Zoltan Pataki, Andras Balog.

Generaţia 1980-1990: Marcel Pteancu, Mihai Paul, Levente Paul, Vasile Mociran, Tibi Blatniczki, Tibi Szilagyi, Aurel Boc, Miklos Palencsar, Boroş Karoly, Puiu Melnic,  Bela Szekely, Liviu Pereş, Gh. Lohan, Martin Steibinder, Sandor Csuri, Şandor Acs.

Generaţia 1990-2000: Ovidiu Suciu, Daniel Oşan,  Tiberiu Bencze, Ciprian Prodan, Tibi Csik, Dacia Nastai, Florin Fabian,  Ioan Boje, Ion Dragomir, Cristi Mucenica, Ioszef Csenteri, Joszef  Kovacs, Dani Gabriel, Andrei Estinca.

Generaţia 2000-2010: Imi Tempfli, Marius Bălău, Robert Roszel, Vasilică Mihovici, Radu Chiorean, Dorin Ţuţuraş, Attila Szasz, Gheorghe Pintea, Ioszef Leitner, Nicolae Ilea.

Generaţia 2010-2018: Florin Mureşan, Istvan Schwarckopf, Ervin Zsiga, Ervin Kinczel, Daniel Feier, Ciprian Brata, Fady Shannat, Alin Lung, Florin Gorbe, Ad. Marinaş,  Gabi Cădar, Mark Csik, Kristof Csik, Bogdan Faur.

Preşedinţi: Tudor Stoica, Vasile Boudi, Catrinel Raţ, Tiberiu Kegys, Iosi Nagy, Dan Băbuţ.
Staff medical şi administrativ: dr. Cornel Palfi, Edomer Szilagy, Florin Ardelean Laszlo Estinca, Maria Coroian.

Antrenor: Iosif  Vigh.

Aproape de finalul întâlnirii, celor prezenţi li s-a alăturat un alt iubitor al fotbalului,  primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi.

După cum se vede, un singur antrenor, dar unul cu nume mare, a fost prezent la această întâlnire. Asta pentru că mulţi dintre cei care au însemnat ceva pentru Olimpia fie că au o vârstă prea înaintată, fie unii au trecut în lumea celor drepţi.

Pe lista jucătorilor din generaţia anilor 70-75, apar doar trei, Iosif Bathori, Zoltan Pataki şi Andras Balog. Dar numai Iosif Bathori, multă vreme căpitan al echipei  a parcurs toate etapele Olimpiei de la Divizia C până la promovarea în Divizia A.

După prezentarea tuturor celor de mai sus, după fotografiile de rigoare, după aplauzele culese de la spectatori, jucătorii s-au împărţit în mai multe echipe, după vârstă, şi au disputat câteva scurte reprize de fotbal. Nu înainte ca toţi cei prezenţi să păstreze un minut de reculegere în memoria celor care nu mai sunt printre noi.

Revenind la joc, trebuie să spunem că vârsta, kilogramele în plus, artroza, sciatica, căldura sufocantă etc, şi-au pus amprenta asupra vitezei de joc dar nu şi asupra execuţiilor. Pentru că talentul nu se pierde, nu-i aşa? Aşa că, pe parcursul unei singure ore,  am avut parte de câteva faze de fotbal autentic aplaudate şi de unii şi de alţii. Adică de jucători şi spectatori.

Rezultatele înregistrate, autorii golurilor nu contează prea mult. Important este că după ultimul fluier al arbitrului Ludovic Gyure, care a fost ajutat de asistenţii Cornel Ziman şi Alexandru Gherasim, şi după duşul de rigoare, majoritatea celor care au fost prezenţi la stadion s-au îndreptat spre o locaţie din oraş unde au petrecut câtva ore bune în care, cu siguranţă, s-au depănat multe amitiri. Şi, cu siguranţă, s-au făcut şi proiecte de viitor din care nu au lipsit şi cele care ar urma să ducă la revitalizarea fotbalului sătmărean, la renaşterea acelei echipe cu care generaţii de sătmăreni s-au mândrit: OLIMPIA SATU MARE.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns