Asculta acest articolCei care au crezut că romanticii au dispărut odată cu guvernarea CDR au avut ocazia să constate că s-au înșelat. Ajunși la guvernare în 1996, după șase ani lungi și grei în care România sub Iliescu de democrație originală, țărăniștii aveau să se dovedească niște romantici incurabili. Cea mai bine structurată coaliție de guvernare având în componența sa partidele istorice, PNȚCD, PNL, PSDR, precum și PD, facțiunea reformistă a FSN, dar și UDMR, nu a funcționat.
Aveau în Emil Constantinescu și un președinte cu dorința de a reforma și moderniza România și, totuși, s-au împotmolit. A doua construcție, de data aceasta improvizată, a făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu la președinție. Acesta a reușit, în ciuda faptului că PSD câștigase alegerile parlamentare, să aducă la guvernare Alianța DA. Nici de data aceasta coaliția nu a funcționat. Același Băsescu a încercat, după alegerile din 2008, să inițieze o “mare coaliție” după model german. PDL și PSD au guvernat împreună nouă luni, pentru ca apoi să se despartă și să devină adversari de moarte.
Politicienii nu s-au dat bătuți. Doi lideri mai tineri, Crin Antonescu și Victor Ponta, au luat-o de la început, înființând Uniunea Social Liberală. Împreună, în 2012, și-au atins primele obiective. Au câștigat sub sigla USL alegerile locale și parlamentare. Cu o majoritate care a speriat Europa, USL și-a început aventura guvernamentală sub semnul luptei cu Traian Băsescu. L-au suspendat, au fost acuzați de atentat la adresa statului de drept. Au semnat un tratat de coabitare cu el, cu acordul UE. Tot nu a mers. USL și Traian Băsescu rămân pe baricade diferite, folosesc toate metodele indiferenți la consecințe. Interesul național nu intră în atenția lor decât tangențial, de parcă deviza lor ar fi “după noi, potopul!”.
Între timp a mai apărut un adversar. Nu vine dinspre opoziție, pentru că și acolo și-a băgat drăcușorul coada. Noul adversar nu are o identitate clară. Pare să ia când chipul lui Victor Ponta, când pe cel al lui Crin Antonescu. Noul adversar al USL este însăși construcția strategică ridicată pentru a-l învinge pe Traian Băsescu. USL contra USL este posibilul titlu al filmului în care au jucat în ultimele luni ale anului 2013 cei care au proiectat alianța dintre PSD și PNL.
Încercările, strict teoretice, de formare a unor noi majorități parlamentare în jurul PSD, fără PNL, sunt încurajate și întreținute de neînțelegerile dintre Antonescu și Ponta. S-a format în decursul acestui an un puternic curent anti-USL în PSD. Dar cei care ar avea de pierdut din spargerea Uniunii sunt liberalii. Pentru liberalii 2013 a fost un an bun, și în mod paradoxal pentru PNL a fost un an destul de prost din moment ce nu și-a putut impune preceptele liberale în politica guvernamentală. Întrebarea este dacă liberalii de azi sunt la fel de romantici precum cederiștii de acum 15 ani? Nici vorbă.
Adevărații romantici nu trebuie căutați nici în PSD și cu atât mai puțin la PC. Adevărații romantici au fost și încă sunt, alegătorii. Ei cred în minuni. Ei, alegătorii, își pun speranțele în oricine reușește să contruiască un program electoral promițător. În anul care tocmai se încheie nimeni nu a reușit să înlocuiască USL cu o altă utopie. Din această cauză lumea abia a așteptat să treacă acest an de tranziție și să vină 2014, anul confruntărilor electorale. Din păcate 2013 a fost un an de tranziție când ar fi trebuit să fie un an de consolidare a unei forțe foarte promițătoare.
