Această campanie electorală începută practic în urmă cu un an de zile este din toate punctele de vedere deosebită de toate celelalte campanii. În primul rând s-au suprapus toate tipurile de algeri, locale, europarlamentare,  parlamentare și prezidențiale. În al doilea rând prezidențialele s-au repetat.

Dacă e să fim echidistanți, ca presă independentă, trebuie să recunoaștem că lupta împotriva sistemului vine în urma unei concentrări de putere fără precedent.

Cu câteva excepții, după aproape toate alegerile prezidențiale au rămas în memoria colectivă câte o zicere mai deosebită. La alegerile din 1990 Ion Rațiu a pierdut alegerile în fața lui Ion Iliescu, însă replica “Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” rămâne în istorie ca o definiție absolută a democrației. Este greu de crezut, dar unul dintre candidați, cel mai puțin democrat, George Simion, a repetat-o. Ceea ce este o adevărată blasfemie la adresa inegalabilui Ion Rațiu, un adevărat model pe care, la începuturtile democrației, “poporul” l-a respins. De ce? Pentru că Ion Iliescu acaparase  întrega putere politică prin slogane gen “Nu ne vindem țara!”, “Vin moșierii să ia pământurile!”, propaganda lui culminând cu strigătul “Noi muncim, nu gândim!” a bieților muncitori chemați să bată studenții din Piața Universității.

Alegerile în România s-au desfășurat sub semnul suveranismului agresiv. Ce s-ar întâmpla dacă cele 27 de țări și-ar închide  granițele, fiecare țară apărându-și interesele naționale înguste? 

Emblematic pentru această campanie care se termină peste patru zile este că niciun candidat nu a știut cum să combine preocupările economice cu cele sociale în așa fel încât din această combinație să iasă în evidență rolul președintelui.

Numărătoarea inversă a început. Peste 10 zile alegătorii sunt invitați la urne. Românii din străinătate vor vota începând de vineri, 16 mai. Voturile lor sunt decisive pentru alegerea viitorului președinte al României. La primul tur, din 4 mai, voturile din străinătate l-au plasat pe George Simion pe primul loc. Dar se întâmplă un fenomen curios. În timp ce toată mass media din Europa, de la cele mai mari ziare la mass media de pe internet, îl prezintă pe favoritul Diasporei românești ca lider al unui partid ultranaționalist, care va arunca asupra României un viitor sumbru. 

Într-o campanie electorală se vorbește despre tot și despre nimic cu o încrâncenare demnă de un scop mai nobil. Lucrurile trebuie luate la lejer, mai fără ură, chiar mai distractiv. De un singur lucru nu se discută mai aprofundat: despre setea de putere care zace în fiecare candidat. Iosif Boda, fostul șef al campaniilor electorale  a lui Ion Iliescu  din 1990 până la alegerile din 1996, scria că Ion Iliescu era mai însetat, mai ahtiat după putere decât Nicolae Ceaușescu.  

Dacă Marcel Ciolacu ar fi știut citi un sondaj ar fi aflat că în realitate partidele pro-europene, la care se pot adăuga și procentele obținute de Victor Ponta, au obținut un rezultat mai bun decât George Simion. 20% + 20% + 18% fac 58% . Liderul ultranaționalist, așa cum îl califică presa internaționlă pe George Simion, a obținut  doar 40% din voturi.

Parcă ar fi un blestem: din anul 2004, după fiecare rând de alegeri prezidențiale, PSD intră în criză. Rând pe rând, începând cu Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Viorica Dăncilă, iar acum, pentru a doua oară, Marcel Ciolacu, pre§edintele PSD a dormit după noaptea alegerilor prezidențiale cu demisia sub pernă. Anul trecut PSD a ratat cu câteva mii de voturi intrarea candidatului său în turul doi. Marcel Ciolacu și-a dat demisia, dar partidul l-a chemat înapoi.   

Dacă George Simion, potrivit Exit Poll-urilor prezentate la ora 21, intră sigur în turul doi, rezultatele adunate până la ora 19, nu sunt clare pentru locul doi. Crin Antonescu și Nicușor Dan  sunt la egalitate. Victor Ponta este pe locul patru. 

Nu poți sta pe o terasă, nu poți vorbi cu vecini, cu prieteni, cu colegi, cu oameni pe care îi întâlnești întâmplător fără să auzi părerea generalizată “Niciodată nu au fost politicieni mai slabi decât sunt ăștia de acum.”  Cine sunt “ăștia”?  Sunt luați la grămadă, primari, parlamentari, miniștri, în frunte cu primul ministru, iar acum grupul celor 11 candidați la președinție. Cum s-a ajuns în această situație? Unde au dispărut oamenii de valoare? Nu se mai implică în viața publică? Stau de-o parte și critică, deplâng situația generală din țară.

Vot util? Mai degrabă vot nervos. Nimic nu anunță un scrutin electoral calm, așezat, la care alegătorii se duc liniștiți, cu speranța că votul lor va schimba lucrurile în bine. O stare de nervozitate cum nu s-a mai văzut până acum s-a răspândit în toată societatea, în partide, în rândul întregii populații. O mai dezlânată campanie nu s-a mai întâlnit de la alegerile din 1990 organizate în grabă.                                            

Un președinte nou presupune și un guvern nou. Ideea formării unui guvern nou după alegerile prezidențiale ar trebui să ne surprindă plăcut. În primul rând printr-o decizie-fulger ar trebui să existe mai puține ministere. Mai departe, în cadrul ministerelor ar fi absolut necesar să se facă o reducere substanțială a personalului.

Se intră în ultima săptămână a campaniei electorale. Mulți candidați abia dacă sunt cunoscuți. O bună parte a populației nici măcar nu știe data alegerilor. Au auzit câte ceva, dar nu știu sigur. Guvernul nu s-a străduit să cheme lumea la vot. Este drept că nici partidele de guvernare, în special PSD și PNL, nu s-au antrenat în campanie ca altădată. Există câteva explicații. Primarilor și parlamentarilor, cele două categorii de bugetari care la rândul lor sunt aleși nu sunt numiți, nu le pasă cine este președintele țării. Privilegiile lor nu depind de președinte, ci de guvern, de primul ministru, de ministerele cu bani.

Crin Antonescu are toate motivele să fie supărat pe PSD și PNL. Mai puțin pe UDMR, singurul dintre partidele coaliției care-l susține cu adevărat pe candidatul comun.

Ca un castron de lapte uitat pe foc, campania electorală dă în flăcări, iar noi deja visăm cum va arăta țara după alegeri.

Emil Constantinescu, în campania din 1996, spunea că el încă de la pierderea alegerilor din 1992 s-a comportat ca un președinte. Poate că Emil Constantinescu a lăsat impresia că este ușor teatral, dar politica este în fond un teatru. Adică omul s-a străduit să-și intre în rol așa cum fac marii actorii când se pregătesc să intre în pielea unui personaj.

Antonescu a trăznit-o cu poliloghia lui la o întrebare simplă despre credință. Nu există formule intermediare pentru un candidat prezidențial când este solicitat să răspundă la o întrebare despre credință. Toți candidații prezidențiali fac paradă cu religia, cu credința.

Să fie adevărat că PSD-iștii primesc indicații secrete să-l voteze pe Victor Ponta, iar PNL-știi pe Nicușor Dan? Asta lasă să se înțeleagă Sorin Grindeanu afirmând că PSD și PNL au o “strategie electorală secretă”. Va avea succes o astfel de strategie? Din moment ce nu știm ce se urmărește fiecare partid nu ne putem da seama. Dar oare ce contează într-o campanie electorală?