Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

4.000 de sătmăreni şi-au ridicat până în prezent alimentele de la Uniunea Europeană

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În prezent lipsesc de pe stoc uleiul şi făina albă

Beneficiarii produselor alimentare de la Uniunea Europeană sunt în continuare aşteptaţi să îşi ridice alimentele, pe stoc existând la ora actuală în municipiul Satu Mare nouă produse din cele 11. Lipseşte deocamdată făina şi uleiul.

 

După cum aflăm de la Adrian Balaj – şef Birou Prestaţii Sociale în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, până la finele anului trecut, adică în perioada 12 noiembrie – 31 decembrie 20142, 4.000 de sătmăreni şi-au ridicat alimentele.

 

3.000 de beneficiari au reuşit să ridice 10 produse alimentare din 11

 

Alimentele se distribuie conform Hotărârii Guvernului nr. 600 din 2009 privind stabilirea beneficiarilor de ajutoare alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane cele mai defavorizate din România. Din acest total de 4.000 de persoane care au ridicat produsele, 3.000 de beneficiari au reuşit să ridice 10 produse alimentare din cele 11, lipsind uleiul, iar 1.000 de sătmăreni şi-au ridicat nouă produse din cele 11 de care beneficiază. Distribuirea alimentelor se face din fosta centrală termică de pe Aleea Jiului, Cartierul Micro 14 (lângă poştă). Alimentele se pot ridica de luni până vineri în intervalul orar 9 – 14. De alimentele de la UE beneficiază în jur de 7.500 de sătmăreni din municipiu.

 

38 kg de alimente/ beneficiar

 

Beneficiarii primesc 14 kilograme de făină, 4 kilograme de făină de mălai, 800 de grame de paste făinoase, 500 de grame de biscuiţi, 6 kilograme orez, 6 litri ulei, un kilogram de fasole, 960 de grame de mazăre, 800 de grame de bulion, 800 de grame de roşii în bulion şi 3 kilograme de zahăr. În total este vorba de 38 de kilograme de alimente de persoană.

 

Prezenţă slabă la ridicarea alimentelor

 

Interlocutorul nostru îi îndeamnă pe beneficiari să se prezinte să îşi ridice alimentele, chiar dacă nu le pot ridica pe toate deodată fiindcă nu există pe stoc, în condiţiile în care acestea au un termen de valabilitate şi ar fi păcat să nu se poată bucura de ele. “Prezenţa este slabă la ridicarea alimentelor. Vin în jur de 50 de persoane pe zi. Nu ştim exact când intră în depozit şi ar fi indicat să ridice produsele existente pentru a le putea consuma”. Beneficiarii trebuie să se prezinte cu actul de identitate în original şi, după caz, cu cuponul de pensie sau certificatul de încadrare într-o categorie cu handicap.

 

Persoanele cu handicap, categoria cea mai harnică la ridicarea produselor

 

Potrivit interlocutorului nostru, cei mai harnici beneficiari la capitolul prezenţă la ridicarea alimentelor de la Uniunea Europeană sunt persoanele cu handicap, beneficiarii de ajutor social şi pensionarii, iar cei mai leneşi sunt şomerii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns