Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Se pare că ceea ce bănuiam în ultima vreme se adevereşte. USL dă dovadă de o mare îndemânare. S-a văzut că are mână iute şi sigură. De îndată după instalarea noului executiv în frunte cu Victor Ponta, au intrat rapid în faza preluării imediate şi totale a puterii. S-a remarcat acest fapt în iuţeala cu care au fost schimbaţi prefecţii şi unele persoane ce deţineau funcţii cheie. PDL ar trebui să ia notiţe şi să înveţe care sunt soluţiile pentru a te aşeza bine în scaunul puterii.

În comparaţie cu USL, democrat-liberalii s-au comportat ca nişte fiinţe slabe la minte. Până să-şi creeze şi un partid-stat, au trecut nu săptămâni, au trecut luni şi ani de zile. Au reuşit în cele din urmă, e adevărat, dar procesul a fost unul chinuit, înlocuirea foştilor cu oamenii lor a fost ca o cursă cu obstacole.

Observăm că prioritatea actualilor guvernanţi este preluarea totală a puterii. Criza mai poate să aştepte, importantă a fost numai reîntregirea salariilor şi a pensiilor, fapt deosebit de important pentru alegerile, şi locale, şi legislative. Odată atras electoratul şi adus pe drumul cel bun, ei fiind siguri că sunt pe cai mari înconjuraţi de mulţimi recunoscătoare, acum vor să dea lovitura cea mare şi să scape şi de Traian Băsescu, scaietele, ghimpele din coasta lor.

În acest proces de demitere pe care doresc ei să-l elaboreze, un obstacol, mai mult teoretic decât practic este Curtea Constituţională. Şi data trecută, la precedenta demitere, a fost consultată Curtea Constituţională şi în ciuda deciziei acesteia Parlamentul a votat demiterea.

S-a spus că CC are un rost doar consultativ. Consultativ l-ar fi avut şi de data asta. Probabil că rămâne doar chestiunea imaginii externe, poate şi interne. Votul CC este doar consultativ, însă decizia Curţii este luată în seamă de electorat o dovadă a acestui punct de vedere a fost automobilizarea electoratului care a votat împotriva demiterii.

Trebuie găsit un motiv grav pentru ca un preşedinte să fie demis. Ori, un astfel de motiv este greu de găsit. Că preferă whisky-ul în locul pălincii româneşti sau că renunţă la cireşele româneşti în favoarea celor din UE, nu sunt motive serioase. Motivele neserioase ar fi incriminate de Curtea Constituţională, fapt deranjant pentru o majoritate parlamentară ce doreşte sânge, răzbunare.

Majoritatea nu are nevoie de niciun motiv, majoritatea parlamentară vrea să scape urgent de Traian Băsescu şi o va face fără să-şi stoarcă mintea în căutarea unor motive serioase.

Totuşi prima iniţiativă legislativă a USL, cea a formulei de vot la referendum, nu se poate spune că este aberantă. Dacă a fost ales cu o majoritate plus unu, la fel poate fi şi demis. E în ordine. Ne gândim însă la altceva. La o imagine de ansamblu. România va câştiga campionatul mondial de demis preşedintele, dacă s-ar organiza o astfel de competiţie. Nu ştim dacă vreun primar din România a trecut prin astfel de experienţe. Dar nu îi este dat unui primar ce îi este dat unui şef de stat, persoană mult mai importantă.

De un primar nu depinde rezolvarea unor anchete sau procese ca cele ale lui Năstase sau Voiculescu, pentru că un primar deţine o funcţie prea modestă. Traian Băsescu este buturuga cea mare şi ea poate fi aruncată în aer prin dinamitare.

Şi se mai poate întâmpla ceva. S-a văzut la referendumul precedent că au ieşit la vot persoane amorţite, adormite în fotoliul de la televizor. Lumea are şi reacţii ciudate. Traian Băsescu se poate trezi cu un număr de fani la care nu se gândeşte de pe acum USL. Unora le trece prin minte că USL pregăteşte o dictatură sau că încalcă rezultatele votului popular acordat lui Băsescu la alegeri şi la referendumul anterior.

Alţii se gândesc că un preşedinte nu se schimbă doar pentru că scade în sondaje, sau pentru că o majoritate parlamentară, de altfel conjuncturală, ţine morţiş să scape de el.
Nu excludem posibilitatea unor reacţii populare la decizia guvernanţilor de a-l demite pe Traian Băsescu.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Electoratul fidelizat

Asculta acest articol Există într-o proporţie nu foarte greu de apreciat un electorat fidelizat sută la sută. Din masa totală