Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Se pregăteşte un nou program de transport judeţean de persoane

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Transportatorii satmareni s-au intalnit pentru a discuta traseele din judet
Transportatorii satmareni s-au intalnit pentru a discuta traseele din judet

   Vineri, 28 decembrie, transportatorii semnificativi din judeţ au fost convocaţi la o întâlnire cu personalul tehnic de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare.

Întâlnirea a fost deschisă de preşedintele Adrian Ştef, care a anunţat cei aproximativ 25 de transportatori prezenţi că există o preocupare în sensul optimizării transportului de persoane şi punerea la punct a unui program riguros.

Traseele de transport se vor licita pentru următorii 6 ani

Apoi vicepreşedintele Mircea Govor, secondat de Ioan Şereş şi Marcel Farcău au readus în atenţia celor prezenţi că pe 30 aprilie expiră vechiul program de transport şi licenţele eliberate. În dorinţa de a evita discuţiile neprincipiale, reclamaţiile de la cetăţeni, chiar de la transportatori, până atunci se pregăteşte noul program de transport care va fi valabil o perioadă de 6 ani, adică, până în primăvara anului 2019.

Cei menţionaţi mai sus au dat câteva exemple semnificative în ceea ce priveşte deservirea defectuoasă a unor trasee, în special s-a făcut referire la sate care sunt ceva mai departe de principalele căi de comunicaţie. Exemple concrete au fost sate precum Dacia (comuna Doba), dar şi Stâna (comuna Socond), Oar (comuna Vetiş).

Dialogul cu transportatorii s-a dorit unul constructiv, menit a reduce sau chiar a elimina suprapunerile de trasee, fapt ce dăunează celor care deservesc acele trasee. În noua concepţie se caută evitarea suprapunerii traseelor. La nevoie se vor accepta şi asemenea suprapuneri, dar pe mai puţin de 30% din drum.

Desigur, pentru optimizarea deservirii majorităţii satelor, participanţii la întâlnire au fost rugaţi ca până pe 7 ianuarie 2013 să fie înaintate la Consiliul Judeţean propuneri privind menţinerea unor trasee, modificarea lor, scoaterea sau introducerea de noi trasee.

Mai multe citiţi în ediţia tipărită disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns