Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Cumpără Bursa din Bucureşti, recomandă analiştii. Acţiunea BVB este subevaluată

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Bursa de Valori Bucuresti -BVB
Bursa de Valori Bucuresti -BVB

Perspectiva listărilor marilor companii energetice de stat i-a determinat pe analiştii de la SSIF Broker Cluj Napoca să-şi actualizeze recomandarea de la „Păstrează“, la „CUMPĂRĂ“, pentru acţiunile Bursei de Valori Bucureşti S.A. (BVB).

Preţul ţintă este estimat la 27,67 de lei pe acţiune BVB, potrivit raportului SSIF Broker Cluj, trimis la redacţia ECONOMICA.NET.

 

 

 

Analiştii estimează preţul ţintă al unei acţiuni de la Bursă în funcţie de performanţele previzibile ale companiei respective

Analiştii estimează preţul ţintă al unei acţiuni de la Bursă în funcţie de performanţele previzibile ale companiei respective

Foto: mcqw.com

 

Noul preţ ţintă al acţiunilor BVB lasă loc unui potenţial de creştere de peste 18% faţă de preţul din piaţă.

 

Un argument în plus pentru schimbarea recomandării este şi îmbunătăţirea percepţiei riscului  de către jucătorilor de pe piaţa omonimă, administrată de compania Bursa de Valori Bucureşti S.A. (BVB), scrie analistul Andrei Rădulescu, în raportul SSIF Broker Cluj, trimis la redacţia ECONOMICA.NET.

 

Acţiunea BVB este subevaluată din punctul de vedere al raportului dintre preţul de piaţă şi profitabilitatea companiei. Rata PER (price earning ratio), care măsoară indicatorul menţionat, este 16, mai mică decât media de 20,4 a companiilor bursiere, cu care BVB S.A. este comparată de analist.

 

Pe de altă parte, Bursa este uşor supraevaluată din punctul de vedere al raportului dintre preţul acţiunii şi vânzările companiei împărţite la numărul de acţiuni. Valoarea indicatorului este 9, faţă de media de 8,6 a burselor cu care este comparată.

 

Andrei Rădulescu a mai estimat o rată anuală de profit de 59% din venituri pentru perioada 2013 – 2030 şi o rată de creştere pe termen lung a profitului de 3%. Acţiunile ar urma să păstreze o rată a discount-ului de peste 14% a preţului de piaţă faţă de valoarea estimată a companiei.

 

În scopul evaluării performanţelor BVB S.A., acestea au fost comparate cu cele ale unor burse ca acelea din Malaezia, Spania, dar şi cu liderele globale NYSE Euronext (New York), Deutsche Boerse, London Stock Echange, Hong Kong şi Singapore.

 

 

 

Listările de stat

 

Statutul BVB este acela de piaţă de frontieră, adică acelea care nu au nici măcar datele pieţelor în dezvoltare (emergente), privind valaorea tranzacţiilor (lichiditatea), numărul de companii mari listate şi capitalizarea.

 

Faţă de estimarea anterioară din noiembrie, au fost elucidate dilema privind dividendul Fondului Proprietatea (FP) şi, parţial, cea privind listarea companiilor energetice de stat.

 

FP va da dividende, pentru că o nouă reglementare a CNVM i-a permis evaluarea pachetului de la Hidroelectrica la mai mult decât zero.

 

Nuclearelectrica va fi listată la sfârşitul acestui trimestru, statul va vinde un pachet de 15% din acţiunile Transgaz în aprilie, iar pachetele de câte 15% din acţiunile Complexului Energetic Oltenia, respectiv Romgaz se vor vinde prin BVB, până la sfârşitul lunii octombrie, potrivit celor mai recente promisiuni ale Guvernului.

 

Oferta de la Romgaz nu va putea avea loc, însă, înainte de evaluare rezervelor de gaze ale companiei, de către un consultant independent, care este prevăzută să se încheie până la sfârşitul lunii iunie.

 

De la toate aceste evenimente se aşteaptă să crească semnificativ valoaera tranzacţiilor, respectiv a încasărilor BVB S.A. din tarife şi comisioane.

 

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat pe primele 9 luni un profit net de 9,44 milioane de lei, aproape cât a consumat din depozitele bancare (9,54 milioane de lei).

 

Dacă îşi păstrează actualul nivel de profitabilitate, compania Bursa de Valori Bucureşti (BVB) S.A. îşi va consuma toate rezervele de bani în 7,74 ani, potrivit unei estimări ECONOMICA.NET.

 

 

AVERTISMENT

 

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze, nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

 

Analiştii fac estimări de preţ ţintă pentru următoarele 12 luni, cercetând activele companiei şi comparându-le cu performanţele altor companii similare.

 

Estimările de preţ ţintă nu sunt decât repere, şi nu sugestii, chiar dacă sunt denumite recomandări. Sunt, de obicei, modificate mai devreme de 12 luni, pentru că intervin schimbări relevante în evoluţia performanţelor companiei.

 

Nici autorii estimărilor şi nici ECONOMICA.NET nu-şi asumă răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de profilul de risc al investitorului.

 

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns