Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

YouTube va avea o versiune în limba română, începând de joi

Google
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Google
Google

Compania Google lansează, joi, versiunea românească a portalului YouTube, un proiect mondial pus la cale în urmă cu opt ani de către Steve Chen, Chad Hurley şi Jawed Karim, angajaţi ai PayPal.

Gazda evenimentului de lansare de joi va fi Dan Bulucea, director de ţară al Google România, alături de echipa dedicată YouTube – arată Agerpres.

Proiectul YouTube a fost pus la punct, în 2005, de către trei angajaţi ai companiei PayPal iar brandul YouTube a fost înregistrat pe data de 14 februarie 2005. În prezent, peste 70% dintre utilizatorii actuali ai programului sunt înregistraţi în SUA.

Potrivit unui studiu recent, YouTube a devenit o sursă majoră de informaţii în ceea ce priveşte actualitatea în lume. Centrul de cercetare Pew menţionează că înregistrările cu subiecte din actualitate au fost cele mai căutate pe YouTube cinci luni din 15, între anii 2011-2012.

Google a achiziţionat YouTube în 2006, pentru 1,65 de miliarde de dolari. Grupul nu a anunţat, până în acest moment, profiturile provenite de la acest site, în pofida popularităţii sale imense. 

În timp, YouTube şi-a crescut puţin câte puţin conţinutul, de la înregistrările în mare parte realizate de amatori de la început, la programe de televiziune şi filme care pot fi văzute în integralitate, în încercarea de a atrage publicitate.

Volumul actual al traficului video de pe YouTube este echivalent cu tot traficul de pe toate canalele internet folosite în anul 2000, iar pentru a realiza atâtea videoclipuri, câte au fost descărcate pe acest site, companiile NBC, ABC şi CBS ar fi trebuit să lucreze începând din 1948 şi până în prezent, relevă statisticile realizate de-a lungul timpului.

Cea mai populară categorie de programe video încărcate rămâne ‘Muzica’, iar primul video postat pe YouTube era intitulat ‘Ne găsim în Grădina Zoologică’, la 23 aprilie 2005. 

În 3 martie 2007, compania Viacom a acţionat în judecată Google pentru încălcarea unor drepturi de autor prin programul YouTube, iar reclamantul a câştigat.

În noiembrie 2010, pe YouTube se încărcau 35 de ore de video/minut, ceea ce corespunde cu 50.400 ore/zi. 

La ora actuală, site-ul YouTube are staţii locale în 23 de ţări, fiind tradus în 24 de limbi. Totodată, numărul mediu de minute pe care un utilizator YouTube îl petrece pe site în fiecare zi este de 15.

Popularitatea motorului de căutare deţinut de Google Inc. nu este valabilă doar în cazul vedetelor din show-biz (unde artistul sud-coreean PSY deţine supremaţia cu peste 1,5 miliarde vizualizări ale clipului ‘Gangnam Style’), ci şi în cel al persoanelor obişnuite.

Astfel, o tânără de 26 de ani din SUA a strâns, recent, un miliard de vizualizări cu videoclipurile sale amuzante. Jenna Marbles a devenit o adevărată vedetă pe internet. Cel mai popular videoclip al său, intitulat ‘Drunk makeup tutorial’, în care dă lecţii de machiaj în stare de ebrietate, a fost văzut de 15 milioane de ori, iar fanii ei sunt 75% adolescente de 13-17 ani.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Cosmin Seleși, Răzvan Oprea și Lucian Ghimiși te invită la o comedie plină de mister!

Cosmin Seleși, Răzvan Oprea și Lucian Ghimiși te invită la o comedie plină de mister!

Trei prieteni, o întâlnire aparent obișnuită și un joc de cărți care promite să îți ofere hohote de râs și momente de suspans – aceasta este premisa noii comedii în care Cosmin Seleși, Răzvan Oprea și Lucian Ghimiși își vor demonstra talentul actoricesc. Spectacolul are loc joi, 24 octombrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare.

CLUB POESIS

Satu Mare-Concert Alexandrina Hristov la Club Poesis

Alexandrina Hristov va canta in 19 mai la Club Poesis. Parca nu-mi vine sa cred! Un artist original, absolut pitoresc in contextul muzical romanesc, pe care o urmaresc si o admir inca de la debut. Muzica ei nu prea se inscrie in nici un curent chiar daca este catalogata intre pop acustic, rock contemporan, jazz si soul.