Asculta acest articolSchimbul de replici acide dintre președinte și premier pe marginea CFR Marfă nu are nimic de-a face cu procesul de privatizare a uneia dintre cele mai mari companii din România. Președintele a profitat de ocazie pentru a pune în dificultate guvernul. Și-a băgat codița îmbârligată de politician versat într-o problemă care nu-l privea.
Recunoscând că intenționat nu-l învestește pe ministrul Silaghi pentru ca Victor Ponta să-și asume singur întreaga responsabilitate pe umerii ministrului interimar al Transporturilor.
Greșeala lui Victor Ponta a fost că a preluat el interimatul, în locul unui vicepremier. Găselnița premierului cu avizul CSAT transformă o simplă licitație dintr-o problemă strict tehnică într-una politică. Din momentul intervenției președintelui, de fapt din clipa în care s-a ante-pronunțat, s-a declanșat un război politic.
Cine este cel care va readuce situația la normal? Ponta s-a spălat pe mâini, cerând avizul CSAT.
Dar trenul privatizării, mai precis mărfarul, nu poate opri în gara CSAT, răspund consilierii prezidențiali. Degeaba i-a pasat Victor Ponta spinoasa problemă a licitației lui Traian Băsescu. Președintele refuză să intre pe terenul minat pe care se joacă unul dintre cele mai interesante meciuri de biliard politic dintre palatele Victoria și Cotroceni. Președintelui îi place doar să facă pe chibițul, nu de pe marginea terenului, ci de la tribuna instituției prezidențiale. Arată cu degetul spre posibilii vinovați, dar nu pune mâna la greu.
Dacă nu ar fi avut loc licitația cu pricina, obligatoriu în această vară trebuia inventat un scandal de proporții. Este modul în care se “comemorează” un an de la campania de suspendare. În mod natural, cel care trebuia să atace este cel pus la zid în urmă cu un an. Traian Băsescu a trecut printr-o lungă perioadă de umilință. Adversarii politici i-au pus în față o armată de 7,4 de milioane de români. Printr-o chichiță judecătorească a scăpat, însă nu a uitat. A fost umilit în continuare. După ce a revenit la Cotroceni, a fost obligat să-și calce pe demnitate și să-l nominalizeze pentru a doua oară pe Victor Ponta în funcția de prim ministru.
Aceste lucruri nu se uită. Intervenția lui în cazul privatizării CFR Marfă trebuie privită prin prisma unui om dornic de răzbunare. Altfel, ante-pronunțarea sa nu are noimă. Dacă premier ar fi fost Emil Boc, ar mai fi intervenit președintele? Cu siguranță ar fi stat în banca lui, sau în cel mai bun caz, ar fi încercat să rezolve problema alături de guvern, fără să mai iasă în public. Judecând în acest fel, cel care nu are dreptate este Traian Băsescu.
Refuzul lui de introducere a cazului pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Apărare a Țării trădează o anumită teamă. Încă de pe vremea disputei cu premierul Tăriceanu, președintele făcea apel la CSAT, ca la o instituție în care se putea rezolva orice problemă delicată. Acum o întoarce. De ce? Pentru că deși este șef, în CSAT este aproape singur, majorității miniștrilor USL putându-le opune doar șefii SRI și SIE.
Făcând abstracție de cearta celor doi politicieni, este de competența CSAT-ului să se pronunțe în cazul privatizării CFR Marfă? Nu se spunea pe vremuri că CFR-ul este a doua armată a țării? Privind din acest unghi, este vorba despre o problemă de securitate a țării. Ce mare lucru să se pună pe ordinea de zi a CSAT-ului subiectul cel mai fierbinte al verii? De fapt, gâlceava impegaților de mișcare Ponta și Băsescu nu va lua sfârșit până la dispariția unuia dintre ei de pe scena politică.
