Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Festivalul SPOT de la Carei a ajuns la a şaptea ediție

Sigla festivalului SPOT
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sigla festivalului SPOT
Sigla festivalului SPOT

Festivalul Internaţional de Teatru pentru Studenţi SPOT se desfăşoară între 18 şi 24 noiembrie 2013, pentru a şaptea oară consecutiv, la Carei.

Ediţia din acest an se concentrează pe crearea unor baze, extrem de solide, ale viitoarei mişcării teatrale careiene, care se va înnoda în jurul Teatrului Municipal Carei, a particularităţilor turistice locale – ştrand, Grădina Viilor, Castelul Karolyi – a experienţei acumulate cu ocazia ediţiilor precedente şi a uriaşei reţele de relaţii astfel creată. Tocmai din această cauză ediţia SPOT 7 este considerată cea mai importantă de până acum, după cum ne transmite sufletul organizării, Paul Sarvadi.

Pe durata celor şapte zile de festival careienii vor avea parte de o serie de premiere, cum ar fi spectacolele pentru copii, de nu mai puţin de 21 de spectacole, în patru limbi (română, maghiară, germană şi engleză), trei concerte, două expoziţii, prezentate de invitaţii din Anglia, Elveţia, Germania, Ungaria, Serbia şi România. În prima zi va fi prezent la SPOT actorul Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii.

Cu detalii amănunțite şi cu programul complet vom reveni în Informația de Duminică.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns